Ministrul Transporturilor: La sfârşitul anului vom afla rezultatul investigaţiei pe tronsonul Sălişte-Cunţa

Situaţia reală în care se află autostrada Orăştie – Sibiu va fi cunoscută la sfârşitului anului 2016, atunci când va fi finalizată procedura de investigare ce a fost demarată şi vizează întreaga lungime a tronsonului Sălişte – Cunţa.
Filip Stan
08 feb. 2016, 09:26
Ministrul Transporturilor: La sfârşitul anului vom afla rezultatul investigaţiei pe tronsonul Sălişte-Cunţa

„Am anunţat că în afară de zona de demolare deja existentă fisurile s-au extins şi în alte zone, chiar în lipsa traficului. Din acest motiv, am demarat procedura de investigare pe întreaga lungime a tronsonului făcut de acest constructor (Salini Impregilo – n. r.). Practic, vom avea o poză completă de la km 0 la km 22 pentru tot acest tronson şi se vor putea lua şi măsurile potrivite”, a spus ministrul.

Ministrul Transporturilor a reiterat că, după rezilierea contractului cu constructorul italian Salini Impregilo, au fost demarate procedurile de licitaţie pentru lucrări privind repararea zonei demolate, pentru achiziţia expertizei pe întreaga lungime a tronsonului şi pentru alte lucrări de amenajare în afara carosabilului.

„în momentul anulării (contractului cu constructorul – n. r.), s-au demarat procedurile de achiziţie, de licitaţie pentru trei tipuri diferite de lucrări. Prima este chiar pentru repararea zonei demolate, a doua pentru achiziţia expertizei pe întreaga lungime a tronsonului – aceasta va avea finalitate la sfârşitul anului 2016, deci atunci vom avea o poză completă, şi a treia licitaţie se referă la executarea celorlalte lucrări în afară de refacerea zonei demolate, adică vorbim despre spaţiile de servicii, de taluzuri şi de alte amenajări care sunt în afara carosabilului’, a precizat el, citat de oradesibiu.

Contractul cu Salini Impregilo pentru construcţia lotului 3 al Autostrăzii Orăştie – Sibiu a fost reziliat şi va fi demarat procesul pentru selectarea unui nou constructor care să remedieze deficienţele din zonă, lucrările urmând să fie finalizate în luna august, a anunţat, pe 13 ianuarie 2016, ministrului Transporturilor, Dan Costescu.
în aceste condiţii, traficul pe autostradă ar putea fi reluat în luna septembrie a acestui an, dacă nu vor exista contestaţii.

„Am primit un comunicat de la CNADNR privind rezilierea contractului cu actualul constructor (pentru lotul 3 al Autostrăzii Orăştie-Sibiu – n. r.). în acelaşi timp se va demara o cerere de ofertă pentru selectarea noului constructor care să remedieze deficienţele din zona demolată de 200 metri şi din cei 300 de metri suplimentar pe care au apărut fisuri pe drum. Termenul pentru aceste lucrări, în cazul în care nu apare nicio contestaţie, este august. Asta înseamnă că la începutul sau mijlocul lui septembrie se va putea relua traficul pe autostradă”, a declarat, atunci, ministrul Transporturilor, într-o conferinţă la sediul ministerului.

Autostrada a fost împărţită în 4 loturi de punere în aplicare. Loturile 1 şi 2, având lungimea de circa 44 km, au fost deschise traficului în 2013. Loturile 3 şi 4 au fost deschise traficului în 2014. în ceea ce priveşte Lotul 3 (Sălişte – Cunţa) de aproximativ 22 de kilometri, acesta face obiectul unei anchete penale după ce, pe o porţiune din zona viaductului Aciliu, au apărut fisuri adânci, care au pus în pericol siguranţa traficului rutier.

în data de 3 septembrie 2015, CNADNR a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe Autostrada A1 Orăştie – Sibiu începând din 7 septembrie, la 10 luni de la inaugurarea acesteia, între Nod rutier Sălişte (km 270+020) – Nod rutier Cunţa (km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la km 275+650 al autostrăzii. CNADNR a impus constructorului autostrăzii Orăştie – Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porţiunea de 200 – 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare şi reconstrucţie în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Legenda Stelei, premoniție după ce Laurențiu Reghecampf a revenit la FCSB: „Nu poate!”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Termenul pe care mulți proprietari îl uită. Ce se întâmplă dacă nu ai plătit a doua rată a impozitului local până pe 30 septembrie
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Guvernul Mureșan a picat la vot în Parlament! Reacția premierului desemnat: „Au votat pentru prelungirea crizei”
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Decizia PSD după ce a picat Guvernul Mureșan! Anunțul lui Grindeanu
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte