Are doar 10 ani, dar a semnat contracte cu două dintre cele mai importante agenții de modele din lume

Kristina Pimenova, tânăr manechin rus în vârstă de doar zece ani, a semnat recent contracte cu două prestigioase agenții de modele, LA Models și New York Model Management.
Romania TV
08 feb. 2016, 17:42
Are doar 10 ani, dar a semnat contracte cu două dintre cele mai importante agenții de modele din lume

Cea care a fost desemnată „cea mai frumoasă fetiță din lume” are în prezent 1,2 milioane de „followers” pe Instagram, practic 4 milioane pe Facebook, un shooting pentru Vogue, precum și campanii pentru Roberto Cavalli, Armani sau Dolce & Gabbana. Kristina Pimenova are deja o lungă carieră în spatele ei și acum a reușit să aibă contracte cu cele două agenții menționate.

„Să ai notorietate în modelling la zece ani nu este puțin”, afirmă într-un comunicat Heinz Holba, proprietar al agențiilor. „Suntem nerăbdători să avem o relație de lungă durată cu acest mic top model”, adaugă el.

Însă noile contracte au relansat o polemică declanșată anterior. Mama Kristinei, care gestionează cu mână de fier cariera fiicei sale și conturile ei de pe rețelele de socializare, este ținta multor critici. Internauții îi reproșează că îi fură inocența Kristinei și că încurajează o anumită hipersexualizare. Î

n mai multe fotografii fetița poartă ținute sumare și pozează în ipostaze de adult. Uneori este greu de crezut că are doar zece ani. Mama ei, fost manechin, nu vede unde este problema:

„După mine nu există nicio îndoială că toate fotografiile sunt absolut inocente”, explică ea în Mail Online. „Trebuie să gândiți ca pedofilii să vedeți ceva sexual în aceste fotografii, așa că poate trebuie să mergeți la doctor”, a mai spus ea.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce s-ar putea alege de proprietățile deținute de Răzvan Raț în Ucraina: ”Nu mai dau rușii drumul la Donbas”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Veste de ultimă oră de la meteo! Se schimbă vremea complet: anunţul va supăra mulţi români
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ei sunt Diana și George, cei doi soți care și-au pierdut viața în Bacău, după un impact violent dintre două mașini. Tânăra de 27 de ani era însărcinată
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Bolojan și-a pus oamenii în funcții cheie. Ce vrea să facă în justiția din România
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet