Negocierile cu FMI s-au încheiat cu SUCCES. Bugetarilor şi pensionarilor li se RETURNEAZĂ banii

Negocierile Guvernului cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional s-au încheiat cu succes, a anunţat ministrul Florin Georgescu după întrevederi-maraton, sâmbătă, de aproximativ 12 ore.
Romania TV
05 mai 2012, 19:57
Negocierile cu FMI s-au încheiat cu SUCCES. Bugetarilor şi pensionarilor li se RETURNEAZĂ banii

În urma convorbirilor cu reprezentanţii FMI, aceştia au căzut de acord în privinţa punctului esenţial din agenda viitorului Guvern de la Bucureşti, şi anume, acela referitor la mărirea salariilor bugetarilor, în scopul revenirii treptate a acestora la nivelul dinaintea tăierilor salariale.

De asemenea, s-a convenit cu reprezentanţii FMI şi asupra rambursării contribuţiilor pensionarilor la asigurările sociale de sănătate (CAS-urile), a informat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR desemnat de USL să ocupe funcţiile de ministru de Finanţe şi de vicepremier al guvernului Ponta timp de şase luni, înainte de a reveni în conducerea băncii centrale.

„Negocierile s-au încheiat cu succes”, a declarat presei Florin Georgescu, precizând că până în data de 25 mai se va da un act normativ pentru mărirea salariilor din sistemul bugetar şi a rambursării eşalonate lunar a contribuţiilor pensionarilor la CAS.

„Mesajul este important”, a mai spus Florin Georgescu, pe de-o parte pentru că „s-a încheiat un acord ce continuă politicile ce asigură stabilitatea României”, iar pe de alta, pentru că s-au găsit „soluţii pentru rezolvarea unor probleme asumate de USL”, Uniunea declarând ca prioritare tocmai „pensiile şi salariile”.

Deocamdată, bugetarii nu vor primi mai mult de 8%. Acest lucru se va întâmpla începând din luna iunie. Florin Georgescu a anunţat că au fost identificate împreună cu reprezentanţii FMI şi fondurile necesare acestor măriri şi rambursări.

Totuşi, decizia are şi dezavantaje, în sensul că va creşte deficitul bugetar al ţării până la 2,4%. Nu se va depăşi însă pragul convenit cu FMI, de 3%.

„S-a majorat deficitul bugetar cu o anumită sumă suficientă pentru a acoperi cele două promisiuni făcute de USL, respectiv de premierul Victor Ponta: o anumită sumă pentru readucerea salariilor nominale la nivelul din iunie 2010 începând cu acordarea unei prime creşteri de 8% în luna iunie şi, de asemenea, s-a găsit o soluţie cuprinzătoare pentru soluţionarea problemei pensionarilor, care urmează să primească sume lunare începând tot cu luna iunie”, a declarat Florin Georgescu, ministru desemnat pentru Finanţe.

Ambele măsuri privind personalul bugetar, pe de o parte, şi pensionarii, pe de altă parte, în baza acestui acord cu organismele financiare internaţionale se vor reflecta într-o lege, pentru că numai prin lege pot fi acordate asemenea drepturi băneşti.

Pentru a reveni la nivelul din iunie din 2010, salariile bugetarilor ar urma să crească cu 16%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT