Judecătoarea Geanina Terceanu, suspendată din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată în dosarul Transferurilor

Judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul București a fost suspendată din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată de către DNA pentru luare de mită în schimbul pronunţării unei soluţii favorabile în dosarul transferurilor din fotbal.
Filip Stan
10 feb. 2016, 08:12
Judecătoarea Geanina Terceanu, suspendată din funcţie ca urmare a trimiterii în judecată în dosarul Transferurilor

„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât marţi suspendarea din funcţie, începând cu această dată, a Geaninei Terceanu, judecător în cadrul Tribunalului București, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârșirea unor infracţiuni”, informează CSM într-un comunicat de presă.

Hotărârea Secţiei a fost luată în temeiul dispoziţiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/2004 conform cărora secţiile Consiliului dispun suspendarea din funcţie a magistraţilor și art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea 303/2004 care prevede că judecătorul este suspendat din funcţie când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracţiuni.

Citeşte şi: Judecătoarea Geanina Terceanu, AVENTURI cu un interlop şi un primar. DEZVĂLUIRI din dosarul procurorilor

Săptămâna trecută, DNA a anunţat că judecătoarea Geanina Terceanu, aflată în arest la domiciliu, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită în legătură cu pronunţarea unei soluţii favorabile în dosarul transferurilor din fotbal.

În dosar, au fost trimiși în judecată și foștii impresari Ioan și Victor Becali, precum și Cristian Borcea, fost președinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”, pentru dare de mită, toţi aflaţi în executarea unei pedepse cu închisoarea.

De asemenea, au fost deferiţi justiţiei doi avocaţi — George-Antonie Iorgovan și Daniel-Costel Petre — pentru mărturie mincinoasă.

DNA preciza, într-un comunicat de presă, că, în februarie 2009, Geaninei Terceanu, în calitate de judecător la Tribunalul București, i-a fost repartizat dosarul transferurilor de fotbaliști, în care fraţii Becali și Cristian Borcea, alături de alţi inculpaţi, fuseseră trimiși în judecată pentru înșelăciune și evaziune fiscală.

În 3 aprilie 2012, magistratul a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii, în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 (‘fapta nu există’).

Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunţa această soluţie de achitare, Terceanu a primit, în intervalul aprilie 2009 — mai 2012, o sumă totală de 195.000 de euro.

„Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu de către inculpaţii Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiţi în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiţi de Terceanu la achiziţionarea unei locuinţe (al cărei preţ total a fost de 93.000 euro). Ulterior, la 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de către Geanina Terceanu a fost desfiinţată printr-o decizie penală a Curţii de Apel București — Secţia a II-a Penală, instanţa de control judiciar pronunţând condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate”, susţin procurorii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte