Şoferul care a provocat intenţionat accidentul de la fântâna Mioriţa, acuzat de tentativă de omor VIDEO

Şoferul care a provocat un accident în zona Fântânii Mioriţa din Bucureşti este acuzat de tentativă de omor. În urmă cu un an, bărbatul care conducea un Touareg a intrat într-o Dacie Logan. Şoferul Daciei a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe carosabil. Cinci persoane au fost rănite, dar şi un pieton.
Ionela Marcu
10 feb. 2016, 13:27
Şoferul care a provocat intenţionat accidentul de la fântâna Mioriţa, acuzat de tentativă de omor VIDEO

Explicaţia oferită de anchetatori pentru schimbarea încadrării este că, în această perioadă, au fost făcute multe expertize criminalistice, iar, astăzi, suspectul a fost chemat la Parchetul Capitalei pentru a fi audiat, potrivit digi24.ro.

Din informaţiile oferite la data respectivă, imediat după producerea accidentului, cei doi, victima şi suspectul nu s-ar fi cunoscut, în schimb ar fi existat o şicanare în trafic. Acesta ar fi motivul pentru care şoferul suspect în acest caz ar fi intrat cu maşina în autoturismul Logan.

Acum un an, cei doi şoferi implicaţi au declarat la poliţie că nu a fost decât un incident nefericit.

Anchetatorii vor lua o decizie dacă vor face o propunere de arestare a suspectului pentru 24 de ore, sau nu.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Starul unei favorite la Cupa Mondială a ieșit la cumpărături în SUA și nu a fost recunoscut. Imagini cu fotbalistul de 200 de milioane de euro
Capital.ro
Europa primește un avertisment dur de la FMI. Rezervele s-ar putea epuiza, iar costurile vor exploda
Playtech.ro
Motivul pentru care mulți oameni poartă o minge de tenis cu ei atunci când călătoresc cu avionul. Până şi experţii recomandă trucul
Adevarul
Cele mai înfiorătoare castele din Transilvania. Locuri desprinse parcă din „Dosarele X”, cu secrete întunecate
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Gigi Becali: ”Ce să negociem, mă?”. Transferul la FCSB l-a marcat pe viață
MediaFlux
PAPARAZZI Primele imagini cu Andreea Bălan după nuntă! Artista, vaporoasă pe stradă alături de una dintre fete FOTO
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți