Deputatul Ioan Oltean a scăpat de controlul judiciar în dosarul despăgubirilor ANRP

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis vineri să revoce măsura controlului judiciar în cazul deputatului Ioan Oltean, cercetat de DNA în dosarul despăgubirilor ANRP pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu.
Filip Stan
12 feb. 2016, 13:23
Deputatul Ioan Oltean a scăpat de controlul judiciar în dosarul despăgubirilor ANRP

Instanţa a admis o plângere depusă de Ioan Oltean împotriva unei ordonanţe a DNA din data de 2 februarie 2016, prin care a fost prelungită măsura controlului judiciar. Decizia este definitivă.

Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuţa Dumitrean — preşedinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafaţă de aproape 62.000 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire omului de afaceri Mihai Rotaru.

Citeşte şi: Ioan Oltean, audiat la ICCJ, în dosarul ANRP

Procurorii susţin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

„Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aproximativ 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reuşise să obţină proprietăţile revendicate, ceea ce condusese şi la iniţierea unui proces în instanţă”, au constatat anchetatorii.

DNA precizează că deputatul Ioan Oltean, care avea relaţii apropiate cu Mihai Rotaru şi cu preşedinta ANRP, Crinuţa Dumitrean, şi-a exercitat influenţa la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.În schimbul acestui ajutor, Mihai Rotaru i-a dat lui Ioan Oltean suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii din Chitila.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
“Rădoi și-a pierdut din simpatie la Gaziantep după 3 înfrângeri!” Șumudică, dezvăluiri despre situația românului în Turcia
Capital.ro
Reguli noi pentru permisul de conducere. Modificare la examenul pentru categoria B. Directiva UE
Playtech.ro
Creditul pe telefon în 5 minute: ce verifică de fapt sistemele și unde apar erorile
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi