Guvernul MRU a atacat cu recurs decizia instanţei privind UMF Târgu Mureş

Guvernul Ungureanu a atacat cu recurs, luni, sentinţa de suspendare a aplicării HG 230 din 27 martie 2012, privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, pronunţată vineri de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Romania TV
07 mai 2012, 08:45
Guvernul MRU a atacat cu recurs decizia instanţei privind UMF Târgu Mureş

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Târgu Mureş, Anuţa Duşa, Guvernul în funcţie a declarat recurs faţă de sentinţa de suspendare a aplicării HG 230 din 27 martie 2012, privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

„Recursul formulat de Guvern ne-a fost transmis luni, prin fax, şi este semnat de Dezsi Attila, secretar general al Guvernului României”, a declarat Duşa, potrivit căreia, în urma declarării recursului, dosarul urmează să fie trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată, vineri, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că, din câte ştie el, Guvernul demis Ungureanu va face recurs, în cursul acestei zile, la decizia instanţei de suspendare a aplicării Hotărârii de Guvern privind UMF Târgu Mureş.

„Din câte ştiu, Guvernul în funcţie va face recurs în cursul acestei zile”, a spus Kelemen.

Senatorul UDMR Marko Bela a declarat, sâmbătă, că „inclusiv Guvernul care este încă în funcţiune” trebuie să atace sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat aplicarea Hotărârii de Guvern privind UMF, susţinând că instanţa a făcut „un abuz”.

Marko Bela a afirmat că este „îngrijorat” de situaţia creată după sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, care a suspendat aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF).

„Trebuie să vă spun că pe mine mă îngrijorează discursul legat de învăţământul în limba maghiară în acest moment, mă îngrijorează ceea ce se întâmplă în legătură cu UMF Târgu Mureş, fiindcă, aşa cum aţi văzut şi aşa cum am relatat, în acest moment funcţionează foarte multe instituţii de învăţământ de sine stătătoare cu limba de predare maghiară, în România. În plus, în cazul UMF nu se vrea o scindare a universităţii, ci crearea unor structuri de decizie în cadrul acesteia. (…) Eu cred că în primul rând se va cere – şi trebuie să se ceară – strămutarea acestui proces din Târgu Mureş în altă parte şi bineînţeles că trebuie atacată decizia. Vom discuta cu colegii. Inclusiv Guvernul care încă este în funcţiune, inclusiv Guvernul care până la învestirea noului Guvern este în funcţiune, după părerea mea, trebuie să atace această decizie”, a spus Marko Bela.

 

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Florin Cernat dezvăluie chinul trăit în Ucraina, la Dinamo Kiev. Totul despre 1-4 cu Steaua în Liga Campionilor
Capital.ro
România trece în curând la ora de iarnă. Ora 4:00 devine ora 3:00. De ce continuăm să schimbăm ceasurile, deși Europa a vrut să renunțe
Playtech.ro
Cele mai bune oferte la energie electrică în octombrie 2025. Hidroelectrica pierde teren, PPC vine cu noi oferte de preț
Adevarul
„Boloş i-a avertizat pe Ciolacu și Iohannis în legătură cu deficitul. I-a durut la bască”. Ludovic Orban îi acuză pe cei doi de iresponsabilitate
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Prima țară din UE care ar putea legaliza ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele denunță „distrugerea oricărui concept de viață familială”
Cancan.ro
Cutremur în televiziune! PRO TV a cedat emisiunea Survivor România postului concurent. Când se difuzează primul sezon
iamsport.ro
Ion Țiriac, atac fără menajamente: ”S-a terminat cu sportul! De asta am și vândut turneul de la Madrid”
MediaFlux
Acte obligatorii la pensionare. Anunț de ultimă oră de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025