Nicoleta Luciu, dezvăluiri emoţionante despre perioada sarcinii: „Am suferit ca un câine la sarcina cu tripleţii”

Nicoleta Luciu a făcut recent câteva dezvăluiri emoţionante despre cea mai frumoasă perioadă din viaţa oricărei femei: sarcina. Chiar dacă în momentul de faţă Nicoleta Luciu este o mămică fericită şi împlinită, în perioada celei de-a doua sarcini, vedeta a avut parte de numeroase probleme.
Romania TV
15 feb. 2016, 12:57
Nicoleta Luciu, dezvăluiri emoţionante despre perioada sarcinii:

Nicoleta Luciu nu poate uita chinul prin care a trecut, atunci când a rămas însărcinată cu tripleții.

Medicii au sfătuit-o atunci să renunțe la sarcină, pentru că o diagnosticaseră cu zona zoster, iar micuții puteau fi afectați. Dar vedeta și-a riscat viața, iar azi nu regretă gestul făcut.

„Nu e ușor să faci trei copii deodată. Eu am avut multe momente de cumpănă când am fost însărcinată cu tripleții. Cel mai greu a fost când eram deja în a 9-a – a 10-a săptămână și am făcut zona zoster. Am avut un șoc. Medicii mi-au recomandat întrerupere de sarcină sau să renunț la doi din trei.

Mi-a fost foarte greu. Până la urmă am zis că merg mai departe, mi-am asumat. Nu mă puteam gândi că aș putea să iau viața a trei copii. Am zis că dacă Dumnezeu mi-a dat să fiu mama, să fiu. Am suferit ca un câine, nu o să uit niciodată. Medicii mi-au sugerat să scot unul sau chiar doi feți pentru că aveam deja uterul tăiat.

Mi-au spus că fiind burta prea mare pot face hemoragie internă, că pot muri. Mi-am asumat, am zăcut mult în pat și îi mulțumesc lui Dumnezeu că i-am adus pe lume sănătoși”, a mărturisit Nicoleta Luciu pentru WoWBbiz.ro.

Citeşte şi  Ultima dată a avut tripleţi, iar acum a făcut un anunţ surpriză. Câţi copii urmează să aibă Nicoleta Luciu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT