Primăria din Ploieşti a cheltuit sute de mii de euro pe statui

Primăria din Ploieşti investeşte sute de mii de euro în statui. Doar pentru mutarea unei sculpturi, municipalitatea cheltuieşte 75.000 de euro. Asta după ce, în urmă cu o lună, edilii au alocat 200.000 de euro pentru un ansamblu monumental care îl reprezintă pe dramaturgul Ion Luca Caragiale. În tot acest timp, locuitorii oraşului se plâng că au parte de cultură doar la nivel de statui.
Romania TV
07 mai 2012, 10:23
Primăria din Ploieşti a cheltuit sute de mii de euro pe statui

Statuia Libertăţii, inaugurată în anul 1881, a fost o prioritate pe lista obicetivelor ce trebuiau reabilitate. Tocmai de aceea, muncipalitatea nu a mai stat pe gânduri şi a plătit 75.000 de euro pentru lucrări.

„Lucrările erau absolut necesare, pentru că se putea crea un accident în zona respectivă şi efectiv statuia să nu mai poată fi recuperată”, a declarat viceprimarul din Ploişti, Cristian Dumitru.

Şi dacă tot se cheltuiesc atâţia bani pentru statui, ar fi nevoie şi de evenimente culturale, spun localnicii. „Nu mi se pare normal ca într-un an de criză să cheltuim pe milioane de flori şi pe statui. Păcat că Ploieştiul are foarte puţină activitate culturală în oraş”, au spus localnicii nemulţumiţi.

În locul în care, până nu demult, a fost Statuia Libertăţii, a fost amplasat grupul statuar Caragiale, care a costat municipalitatea 200.000 de euro.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fanatik.ro
Motivul pentru care noul director de la Apele Române a solicitat mărirea salariului cu 15%. Ce se întâmplă cu cererea lui Florin Ghiță
Capital.ro
2.000 euro lunar pentru pensionari. Lucrezi din nou și achiți zero impozit. Decizie în țara cu aproape 1 milion de români
Playtech.ro
Ce pot face rezerviștii care nu se pot prezenta la mobilizare. Situațiile în care pot fi scutiți legal și evita amenda
Gest incredibil de solidaritate. Directorul Muzeului Astra, premiat la Bruxelles, a dormit în maşină pentru echipa sa: „Am renunțat la confort”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
A murit Andrei Bacalu! Jurnalistul TVR a transmis primii pași pe Lună făcuți de Neil Armstrong în premieră la televizor
Cancan.ro
Băiatul lui Sile Cămătaru, arestat! Vasile Daniel Balint a fost filmat în timp ce era agresiv cu familia sa
iamsport.ro
Surpriză! L-a numit ”cel mai bun număr 9” din istoria României: ”Stâng, drept, viteză, forță, lovitură de cap, complet!”
MediaFlux
Salarii mai mari cu 50%. Bugetarii din România care vor fi premiați de stat
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025