Boutros Boutros Ghali a murit. A fost secretar general al ONU

Boutros Boutros Ghali, fostul secretar general al ONU, a încetat de viață la vârsta de 93 de ani.
Romania TV
16 feb. 2016, 15:57
Boutros Boutros Ghali a murit. A fost secretar general al ONU

Boutros Boutros Ghali fusese internat săptămâna trecută, la un spital din capitala Egiptului, Cairo. Decesul său a fost anunțat marți de președintele Consiliului de Securitate, ambasadorul venezuelean la ONU, Rafael Ramirez.

Diplomatul egiptean, în vârstă de 93 de ani, a fost internat săptămâna trecută într-un spital din Cairo. El a fost secretar general al ONU între anii 1992 și 1996.

Descendent al unei proeminente familii creştine, Boutros Boutros Ghali a fost primul secretar general al ONU provenit din Africa. În timpul mandatului său s-a consemnat sfârşitul Războiului Rece, marcat prin colapsul Uniunii Sovietice (1992), însă neînţelegerile constante cu administraţia Clinton i-au făcut pe americani să blocheze realegerea sa în funcţie, în 1996. El a fost succedat în funcţie de Kofi Annan.

Boutros Boutros-Ghali s-a născut la Cairo, la 14 noiembrie 1922. Provenea dintr-o familie de minoritari creștini copți.

A studiat dreptul la Universitatea din Cairo până în 1946. Ulterior, a obținut titlul de doctor la Universitatea din Paris, precum și o diplomă de relații internaționale de la Institutul de Studii Politice din Paris.

A fost profesor de drept și relații internaționale la Universitatea din Cairo până în 1977, perioadă în care a fost foarte activ în lumea academică. Între anii 1974-1977, a fost membru al Comitetului Biroului Politic Central al Uniunii Socialiste Arabe.

În 1977, a fost numit ministru de stat fără portofoliu (funcție echivalentă în țările arabe cu aceea de viceministru), apoi ministru de externe. Timp de 14 ani cât a exercitat această funcție a jucat un rol-cheie în semnarea acordurilor de pace egipteano-israeliene de la Camp David (1978) și a tratatului de pace din 1979.

Dintre inițiativele sale diplomatice pentru rezolvarea pe cale pașnică a conflictului arabo-israelian, s-au remarcat sugestiile privind participarea palestinienilor la negocierile de pace și includerea URSS ca garant al menținerii păcii. În 1980, a fost ales în secretariatul Partidului Național Democratic, iar, șapte ani mai târziu, a devenit membru al Parlamentului.

Intelectual rafinat, francofon și francofil, Boutros-Ghali a fost primul reprezentant african desemnat la conducerea Organizației Națiunilor Unite la 1 ianuarie 1992. Șefia ONU a suscitat o serie de controverse. Genocidul din Rwanda, războiul civil din Angola și războaiele din fosta Iugoslavie au fost conflicte în care organizația nu a avut un rol tocmai eficient. Din această cauză, SUA și-au utilizat dreptul de veto la renominalizarea lui Boutros-Ghali pentru al doilea mandat în fruntea ONU, motivând ineficiența acțiunilor organizației. Și-a încheiat mandatul de secretar-general al ONU la 31 decembrie 1996.

În cadrul celei de-a șaptea reuniuni la nivel înalt desfășurată la Hanoi (Vietnam), în noiembrie 1997, Boutros-Ghali a fost numit secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Principala sa misiune a fost realizarea unei francofonii ”politice” în materie de apărare a statului de drept și de prevenire a conflictelor. I-a succedat în funcție fostul președinte senegalez Abdou Diouf, ales în cadrul celei de-a IX-a reuniuni la nivel înalt a OIF, desfășurată între 18-20 octombrie 2002 la Beirut (Liban).

De-a lungul carierei sale, Boutros-Boutros Ghali a fost distins cu numeroase titluri, ordine și medalii conferite de peste 25 de țări. A fost membru de onoare al Societății Columbiene de Studii Politice Internaționale și Diplomație, al Academiei Franceze, al Comitetului Științific al Academiei Mondiale pentru Pace din Menton (Franța). A fost fondator al publicației „Alahram Igtisadi” (1960), pe care a condus-o până în 1975, și al publicației ”Al-Seyassa Al-Dawlia”.

A ținut prelegeri de drept internațional și de relații internaționale despre Orientul Apropiat și drepturile omului la universități din Africa, Asia, Europa, America Latină și America de Nord. A publicat numeroase tratate de relații internaționale.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Generaţia de Aur, cazată la unul dintre cele mai luxoase hoteluri din Istanbul! Camerele sunt cu sute de euro mai scumpe decât ale naționalei lui Lucescu! Exclusiv
Capital.ro
Scopul urmărit de Călin Georgescu. Procurorii au aflat ce a făcut între 2020 și 2025. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Ajutoarele pentru pensionari vor întârzia în aprilie. Când ar putea primi bătrânii banii de la stat
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj