O universitate din SUA le dă voie elevilor să poarte arme la cursuri

Universitatea din Texas, în sudul Statelor Unite, a autorizat miercuri studenţii să poarte arme la cursuri, implementând astfel, fără tragere de inimă, un proiect de lege adoptat de către aleşi locali şi care pune capăt unei interdicţii anterioare în acest sens, transmite Mediafax.
Filip Stan
18 feb. 2016, 10:26
O universitate din SUA le dă voie elevilor să poarte arme la cursuri

„Nu cred că pistoalele au ce căuta într-un campus universitar, deci această decizie a fost cea mai mare problemă a preşedinţiei mele de până acum”, a deplâns Gregory Fenves, preşedintele instituţiei.

Dezbaterea provocată de această hotărâre este cu atât mai sensibilă în Statele Unite, cu cât Universitatea din Texas, cu sediul la Austin, a fost, în 1966, teatrul primului atac armat în masă dintr-un campus universitar. Un fost puşcaş marin, Charles Whitman, a ucis la vremea respectivă 14 persoane şi a rănit alte 31, după ce a deschis focul din turnul unui ceas.

Aleşii acestui stat conservator au cedat, în august, presiunilor unor grupuri de lobby favorabile armelor de foc, convinşi că o recentă serie de atacuri armate în instituţii şcolare americane ar fi putut să fie evitate dacă studenţii ar fi putut deschide focul. Ei au validat, astfel, un proiect de lege care revine asupra interzicerii armelor de foc în campusurile universitare publice.

„Prezenţa armelor într-o instituţie de învăţământ superior este contrară misiunii noastre de educare şi cercetare, fondată pe gândirea critică, libertatea de exprimare şi dezbatere”, a declarat Gregory Fenves, precizând că universităţile private texane vor continua să aplice interdicţia armelor de foc în campusurile lor.

„Însă, în calitate de preşedinte, am obligaţia să aplic legea”, a spus el.

Armele pot fi interzise în continuare la evenimente sportive, în restaurantele universităţilor, infirmerii, anumite laboratoare şi unele edificii universitare, transmite Mediafax.

Universitatea Texas, o instituţie foarte apreciată, este una dintre cele mai mari instituţii publice americane. Aici studiază aproximativ 51.000 de studenţi.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Alocația după 18 ani. Copiii majori care mai primesc bani de la stat în 2026. Condiția obligatorie prevăzută de lege
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat