Persoanele fără adăpost, expoziţie de pictură. Dincolo de hainele ponosite, sunt oameni care au nevoie de ajutor

Samusocial din România a organizat prima expoziție de pictură și grafică a persoanelor adulte fără adăpost din București. Peste 100 de persoane au vizitat expoziția intitulată "Cine suntem?", în cadrul căreia Raed Arafat a primit oficial funcţia de Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Samusocial din România.
Roxana Gagiu
18 feb. 2016, 10:46
Persoanele fără adăpost, expoziţie de pictură. Dincolo de hainele ponosite, sunt oameni care au nevoie de ajutor

La expoziţia de la Galeria Romană, ce a avut loc în perioada 8-13 februarie, au fost prezentate 30 de lucrări realizate de câţiva oameni fără adăpost, beneficiari ai serviciilor asociaţiei Samusocial din România, în cadrul proiectului „Oameni prin artă”. Expoziţia a fost vizitată de peste 100 de persoane interesate să descopere una dintre valorile puțin cunoscute ale oamenilor defavorizaţi.

Expoziţia a fost deschisă luni, 8 februarie, cu un vernisaj la care au participat invitaţi din mediul diplomatic, precum Excelenţa Sa, Ambasadorul Franţei în România, dl François Saint-Paul şi Raed Arafat, secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al României. În acest context, Raed Arafat a primit oficial funcţia de Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Samusocial din România.

„Nu putem rupe aspectele şi problemele sociale de problemele medicale. În sistemul de urgenţă ne ajutăm foarte mult de asistenţii sociali şi identificăm mult mai repede problemele sociale acolo unde este cazul”, a declarat Raed Arafat, Secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne.

Proiectul „Oameni prin artă”, coordonat de voluntarul Anca Florea, s-a derulat în perioada octombrie – decembrie 2015 la centrul Samusocial din România și a fost implementat în cadrul unui atelier de arte vizuale cu valențe terapeutice și educaționale, prin intermediul căruia oamenii fără adăpost au avut ocazia să învețe să-și dezvolte sentimentul de valoare personală și de apartenență la un grup.

„Această expoziţie face parte dintr-o campanie de sensibilizare pe care Samusocial şi-a propus să o deruleze în 2016, campanie prin care dorim să schimbăm imaginea oamenilor fără adăpost, pentru că dincolo de hainele ponosite aceștia sunt oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Vrem să scoatem din starea de supravietuire pe stradă cât mai mulţi oameni fără adăpost. Iar scoaterea din stradă înseamnă, de fapt, oferirea unui ajutor în găsirea unui loc de muncă”, a spus Sabina Nicolae, Director Executiv, Samusocial din România.

VEZI AICI POVEŞTILE INCREDIBILE ALE UNOR INTELECTUALI AJUNŞI PE STRADĂ

În cadrul atelierului, adulții au fost învățați, prin metode pedagogice nonformale, să folosească diferite tehnici de pictură și desen pentru a reuși să povestescă în imagini aspecte ale vieții personale, gânduri, idei, dorințe.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au împăcat! Impresara a făcut marele anunț
Fanatik.ro
Ilie Năstase, primul mare sportiv al lumii care a semnat cu Nike. Cum l-a „furat” rivala Adidas pe „Nasty”
Capital.ro
Se pregătește un partid pentru Călin Georgescu: Un brand autodefinit drept mesianic. Nu va renunța!
Playtech.ro
Se dau bani pentru elevi în România! Sumele ajung la mii de lei, cine beneficiază de ajutor
Adevarul
Va reuși UE să finanțeze Ucraina cu banii Moscovei? Ce spun eurodeputații români
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Gestul impresionant pe care l-au făcut oamenii din Oradea, înainte ca medicul Sharma să își piardă viața. Sute de persoane s-au mobilizat pentru a-l ajuta
iamsport.ro
Șocant! Ce a pierdut un român în Donbas în urma războiului din Ucraina: 'Vor intra în posesia Rusiei'
MediaFlux
Virus gripal neobișnuit. OMS trage un semnal de alarmă privind noua tulpină
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”