Deputatul Nicolae Păun a fost arestat preventiv

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât sâmbătă arestarea pentru 30 de zile a deputatului Nicolae Păun, preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor Pro Europa.
Filip Stan
27 feb. 2016, 13:04
Deputatul Nicolae Păun a fost arestat preventiv

Decizia nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Nicolae Păun va fi închis în arestul Poliției Capitalei.

Deputatul Nicolae Păun a declarat, după ce a ieșit din sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, că se va prezenta singur la arest.

„Vă rog, lăsați-mă în pace. Nu am nicio declarație de făcut. Am să mă prezint singur la arest”, a spus Nicolae Păun la ieșirea din incinta ÎCCJ.

Nicolae Păun este urmărit penal pentru fapte de corupție în legătură cu derularea unor proiecte cu fonduri europene. Şeful Partidei Romilor a fost reținut joi, într-un dosar în care mai este cercetat și deputatul Mădălin Voicu, el fiind acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene; schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor europene; deturnare de fonduri; spălarea banilor; efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția; cumpărare de influență și influențarea declarațiilor.

Citeşte şi INTERCEPTĂRI din dosarul lui Mădălin Voicu şi Nicolae Păun: „Nenorociţii naibii. Le faci bine şi uite”

De asemenea, el este acuzat de evaziune fiscală și folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Potrivit DNA, la inițiativa Asociației Partida Romilor Pro Europa, a fost realizat, în toate județele României, în perioada 2010 — 2013, proiectul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi”, cu finanțare din fonduri europene. Prin implementarea proiectului se urmăreau mai multe aspecte, printre care crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea, în inițiative de antreprenoriat social, a unui număr de peste 3.000 de persoane provenite din grupuri defavorizate.

DNA susține că grupul țintă, reprezentând 3.296 de persoane aparținând grupurilor vulnerabile, a fost constituit în baza unor formulare întocmite prin înscrierea unor date nereale privind participanții, aceștia din urmă neavând cunoștință despre faptul că au făcut parte din acest grup.

Procurorii mai arată că Nicolae Păun a impus fiecărui angajat din cadrul proiectului ca, din salariul primit, să vireze 5% sub formă de donație organizației Asociația Partida Romilor Pro Europa, iar obiectivele proiectului nu au fost realizate.

În plus, tot prin Asociația Partida Romilor „Pro Europa”, în perioada 2010 — 2013, s-a derulat și proiectul intitulat „Acces pe piața muncii — O șansă pentru tine”, cu finanțare din fonduri europene, ce avea ca obiectiv sprijin pentru integrarea socio-profesională și accesul la o calificare relevantă pe piața muncii pentru șomerii tineri, de lungă durată, și persoane inactive, cu focalizare pe cei de etnie romă, din nouă județe ale țării — Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Mureș și Vaslui.

DNA menționează că proiectul a fost lipsit de finalitate, cursurile s-au derulat haotic, insuficient, fără a se urmări instruirea temeinică a cursanților și fără a se parcurge într-un mod relevant cele 360 de ore prevăzute de contractele de pregătire profesională, astfel că s-au irosit în mod nejustificat resursele financiare atrase din Fondului Social European și din bugetul de stat, iar sumele acordate ca finanțare sunt neeligibile în integralitatea lor.

Procurorii au reținut că a fost creat un prejudiciu de aproape 15 milioane lei (peste 13,3 milioane lei din bugetul Fondului Social European și peste 1,5 milioane lei din bugetul național).

Procurorii au extins urmărirea penală și față de societatea comercială Niky Scorpion Alcom SRL, controlată de deputat, pentru evaziune fiscală și spălare a banilor, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Soluția găsită de ANRE pentru ca românii să evite facturile uriașe la gaz și curent. Cum vor fi date, de fapt, alertele la depășirea consumului. Marea problemă a măsurii
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt îndemnaţi să îşi înfăşoare cardurile bancare în folie de aluminiu. Cum te protejează acest gest
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un polițist de 38 de ani, șef de post în Timiș, a fost găsit fără viață în spatele unui cimitir. Primele ipoteze
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj