Nicolae Păun intervine pe Facebook cu o postare acidă la adresa ministrul Florin Manole, care a semnat recent, un proiect legislativ care să pedepsească un anumit gen de violenţă, abuz împotriva unor copii, respectiv căsătoriile timpurii.
„Din capul locului, vreau să precizez următoarele: Nu aprob și nu susțin așa-zisele căsătorii între minori! Vreau doar ca această problemă să fie rezolvată fără să băgăm oamenii la pușcărie, așa cum dorește ministrul Muncii, Florin Manole, acest “țigan” susținut de o parte a PSD, împreună cu ministra Mediului Diana Buzoianu. Nu putem cataloga niște cazuri izolate, din anumite comunități – nu doar rome!, drept fenomen la nivel național, pentru a schimba Codul Penal, ca să băgăm niște oameni în pușcărie pentru 10 ani!
Sunt născut și crescut în Ferentari. Nimeni din familia mea nu a apelat la astfel de practici. Am 3 copii, doi băieți și o fată. Băiatul mai mare e preot, s-a căsătorit major, iar soția lui era tot majoră. Băiatul mijlociu s-a căsătorit tot major, cu o tănără majoră. Fetița mea are 22 de ani, e studentă, nu e căsătorită. Spun toate acestea pentru a arăta că eu și familia mea nu suntem adepții acestor practici.
Fetița mea e implicată acum într-o campanie națională prin care se încearcă combaterea acestui fenomen pe cale pașnică. Aveți postată la mine pe Facebook campania la care fac referire.
Partida Romilor, sub conducerea mea, a inițiat numeroase campanii de combatere a acestor probleme, inclusiv cu doamna ministru Gabriela Firea.
Oameni buni, există numeroase cazuri de comunități de romi, în care aceste probleme au fost eliminate pe cale pașnică, fie prin campanii de conștientizare, fie prin propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Dacă avem soluții pașnice, haideți să le aplicăm!
NU trebuie să băgăm oamenii la pușcărie!
NU trebuie să facem epurare etnică, așa cum vrea ministrul Muncii!
Sunt șocat! Nu credeam că o să ajung vreodată să văd un rom ministru, care să promoveze un proiect de lege prin care să bage la închisoare alți romi. Există o vorbă la români „Țiganul ajuns împărat întâi pe tac-su l-a spânzurat”, care i se potrivește acum ministrului Florin Manole.
Proiectul de lege inițiat în octombrie 2025 de deputata USR Diana Buzoianu, actualul ministru al Mediului, și susținut de ministrul Muncii, Florin Manole, a trecut pe șest de Senat și se încearcă trecerea lui pe furiș și la Camera Deputaților. Este vorba de proiectul de lege prin care se cere modificarea Codului Penal, astfel încât așa zisele căsătorii între minori să fie pedepsite cu închisoare de la 3, la 10 ani. Repet, până la 10 (zece) ani de închisoare!
Proiectul sancționează și persoanele care organizează, oficiază sau facilitează ceremonii (inclusiv religioase ori festive) pentru minori sub 16 ani, prin pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
Deci, în opinia USR-ului și a ministrului Florin Manole ar trebui să meargă la închisoare și lăutarii, preoții, ospătarii și chiar patronii de restaurante și saloane de petreceri. Până aici merg aberațiile din acest proiect legislativ.
În cazul ipotetic, în care părinții copiilor ar fi condamnați la închisoare, ce se va întâmpla cu copiii lor? Îi ducem la Casa de copii? Să ne răspundă domnul Manole!
Ca deputat al romilor în Parlament și ca vicepreședinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte și Problemele Minorităților Naționale, atrag atenția miniștrilor Diana Buzoianu și Florin Manole că acest proiect de lege NU VA TRECE în Camera Deputaților fără dezbateri serioase și eliminarea acestor modificări stupide.
• Nu putem califica niște cazuri izolate, care se petrec și în comunitățile altor etnii, drept FENOMEN SOCIAL, motiv pentru care să modificăm Codul Penal atât de drastic.
• Prin acest proiect de lege se încearcă aruncarea anatemei asupra comunităților de romi tradiționali, pe care USR și Florin Manole au pus deja stampila de barbarie și retrograd.
• Prin acest proiect de lege, Florin Manole încearcă să-și mascheze propria incompetență ca ministru al Muncii. El are în subordine Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor, o structură mamut, cu direcții județene în toată țara și sute de angajați, care nu fac nimic pentru rezolvarea acestor așa-zise căsătorii. Fiecare primărie în parte are câte o direcție pentru protecția drepturilor copiilor, unde lucrează mii de angajați, care nu fac nimic concret în aceste cazuri. Miliarde de lei se cheltuiesc anual cu salariile acestor oameni incompetenți.
• Ong-uri înființate de Soroș în România, care sunt conduse de prietenii ministrului Muncii, cu care acesta fumează trabucuri scumpe – Ciprian Necula de exemplu, au cheltuit zeci de milioane de euro pe proiecte pentru rezolvarea acestor probleme ale copiilor romi, cu rezultate 0.
• În concluzie, avem legislație și instituții care să se ocupe de aceste probleme, fără să băgăm oamenii la închisoare, dar legea nu e aplicată, pentru că aceste instituții sunt conduse de incompetenți!
Nașul ministrului Muncii ar trebui băgat la închisoare!
Omul de afaceri Gruia Stoica, prietenul președintelui PSD Sorin Grindeanu, e nașul de cununie al ministrului Florin Manole. Gruia Stoica e rom tradițional din Toflea, județul Galați. Romii din Toflea spun că Gruia Stoica s-a însurat la 14 ani, iar prima lui soție avea vreo 13 ani. Cică până la 18 ani, Gruia Stoica avea deja doi copii. Dacă proiectul de lege pe care îl vrea adoptat de Parlament Florin Manole era în vigoare atunci, când s-a însurat Gruia Stoica prima data, ar fi însemnat ca Gruia Stoica să fie băgat la închisoare. Dacă Gruia Stoica mergea la închisoare la 14 ani, mai putea el să ajungă unul dintre cei mai mari oameni de afaceri ai României? Mai devenea el prieten la cataramă cu Sorin Grindeanu? Mai ajungea Florin Manole ministru al Muncii, dacă era în vigoare proiectul ăsta stupid?
În concluzie, atât timp cât avem instituții înființate special pentru protejarea drepturilor copiilor și legislație care să ne apere copiii, ministrul Muncii să-și supervizeze subalternii să aplice legea! Nu să bage aiurea oamenii în pușcărie!”, a scris Nicolae Păun pe Facebook
Ministrul Muncii, Florin Manole, a semnat recent, un proiect legislativ care să pedepsească un anumit gen de violenţă, abuz împotriva unor copii, respectiv căsătoriile timpurii.
„Ştiţi cu toţii despre mine că sunt ministrul Muncii şi este doar o chestiune pasageră. O să treacă probabil în curând, dar sunt etnic rrom şi asta nu o să treacă. Şi asta vine sigur cu o istorie întreagă de discriminare şi rasism pe care comunitatea din care provin a experimentat-o, din păcate, pentru multe decenii şi secole pe teritoriul acestui continent foarte egocentric uneori. Dar nu o să vă vorbesc astăzi despre violenţă împotriva copiilor romi sau despre rasism şi discriminare, combustibili duri în a alimenta uneori violenţa. O să vorbesc despre alt lucru, pe care noi, ca etnici rromi uneori trebuie să ni-l asumăm, şi anume că există probleme în propria noastră comunitate – şi cred că putem să traducem asta în fiecare dintre comunităţile din care veniţi, fiecare dintre dumnevoastră. Există de exemplu, în comunitatea rromă, încă, din păcate, de multe decenii, de multe secole, căsătorii timpurii. Şi acolo este vorba despre copii la vârsta minoratului, copii de 10, 11, 12, 13 ani, pe care legea evident că îi defineşte ca neavând consimţământ suficient pentru a face acest pas al căsătoriei. E foarte corect, avem o astfel de lege. Este evident că niciun copil de 10, 11, 12 ani nu este pregătit să fie părinte, să fie mamă sau tată”, a menţionat Florin Manole, la Conferinţa ministerială regională dedicată combaterii violenţei împotriva copiilor.
El a subliniat că există încă multe comunităţi conservatoare în care căsătoriile timpurii se întâmplă, afectând viitorul şi sănătatea copiilor, iar dacă aceste lucruri nu se corectează de la sine, singura cale o reprezintă legea.
„Am experienţa paternităţii şi ştiu cât de dificil este când eşti adult, cu atât mai mult când eşti minor. Ei bine, sigur că există două motive, cel puţin, pentru care aşa ceva încă se întâmplă în această ţară. Există un motiv principal, acela că nu ne-am reformat suficient ca şi comunitate, deşi cei mai mulţi rromi sunt integraţi în această ţară şi cei mai mulţi dintre noi ne căsătorim, unii chiar foarte târziu. Există încă multe comunităţi conservatoare în care acest lucru încă se întâmplă – şi nu este bun, nu este corect, nu este normal pentru viitorul, pentru sănătate şi pentru viaţa acestor copii. Şi ce putem face atunci când acest gen de lucruri nu se corectează de la sine, fie pentru că este o lipsă de educaţie, fie că este blocaj într-o cutumă veche şi evident neactuală? Nu există altă cale decât legea, pentru că, în cele din urmă, dacă nu există altă barieră în calea abuzurilor, legea trebuie să reprezinte o astfel de barieră. Am semnat, în urmă cu câteva zile, împreună cu foarte mulţi parlamentari din aproape toate partidele politice din România, un astfel de proiect legislativ care să pedepsească acest gen de violenţă, abuz împotriva unor copii. A fost şi este foarte dureros pentru mine ca rrom să simt că este necesar să facem asta”, a adăugat ministrul.
El a precizat că a primit numeroase mesaje pentru a abandona acest demers legislativ împotriva căsătoriilor timpurii.
„Nu vă imaginaţi câte mesaje am primit de la oameni, pe unii îi cunosc, pe alţii nu-i cunosc. Am primit: „De ce faci asta împotriva comunităţii noastre?”, au spus unii dintre ei. Nu fac asta împotriva nimănui. Fac asta în favoarea cuiva, în favoarea a zeci şi sute de copii din această ţară care încă are mame minore, de orice etnie ar fi ele, fac asta în favoarea unei vieţi de libertate pentru aceşti copii. Fac asta în favoarea necesităţii de a exista şansa de a merge la şcoală, de a avea o profesie, de a avea o carieră, de a te bucura de tot ceea ce societatea modernă îţi oferă. Am vrut să vă spun asta aici şi nu un discurs despre legislaţie şi teme pe care le ştiţi în general pentru că, de obicei, schimbarea stă în voinţă şi în puterea de a o face. Şi uneori schimbarea poate să producă o oarecare durere, neplăcere. Suntem puţini cei cărora schimbarea le este comună, dar oricât de dureros şi de dificil ar fi, ceva ce învăţăm din orice carte de căpătâi a oricărei religii, din orice constituţie, din orice lege – şi anume că cei mai vulnerabili şi mai ales copiii, trebuie să se bucure de toată protecţia. Ei bine, acest ceva este incontestabil, de milenii, pe această Planetă”, a mai spus Florin Manole.
Citeşte şi
În opinia sa, faptul că am ajuns în situaţia de a avea nevoie de conferinţe internaţionale, de proiecte pentru eliminarea violenţei împotriva copiilor reprezintă o problemă.
„Faptul că am ajuns în situaţia de a avea nevoie de conferinţe internaţionale, de proiecte, de programe, de bune practici, ca să ne amintim ceea ce ar trebui să fie un numitor comun al umanităţii, empatia faţă de copiii de orice rasă, de orice religie, de orice etnie, din orice categorie socială, faptul că am ajuns în situaţia asta este o problemă care trebuie depăşită”, a adăugat ministrul.
Conferinţa ministerială regională dedicată combaterii violenţei împotriva copiilor se desfăşoară, luni, la Bucureşti, în condiţiile în care aceasta rămâne un fenomen răspândit în Europa şi Asia Centrală.
Evenimentul este organizat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale din România, în parteneriat cu UNICEF şi cu Reprezentantul Special al Secretarului General al ONU privind violenţa împotriva copiilor.
Cu această ocazie, UNICEF lansează şi prezintă principalele concluzii ale raportului „Unde trăim şi învăţăm: violenţa împotriva copiilor în Europa şi Asia Centrală”.