Ziua Europei, sărbătorită miercuri şi la Bucureşti. Vezi ce evenimente au loc

Ziua Europei este marcată, miercuri, la Bucureşti, ca şi pe întreg continentul, amintind de istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.
Romania TV
09 mai 2012, 06:42
Ziua Europei, sărbătorită miercuri şi la Bucureşti. Vezi ce evenimente au loc

Declaraţia Schuman a stat la baza amplului proces de construcţie a unei Europe unite.

Statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. Aceste state au semnat, la 25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE).

Decizia serbării anuale a Zilei Europei, la data de 9 mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, în 1985.

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, la acest complex proiect de construcţie europeană s-au alăturat Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), la 1 mai 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria şi la 1 ianuarie 2007 Bulgaria şi România.

Ziua Europei nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, la care participă şi România ca membru cu drepturi depline. Pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene e o zi a bucuriei de a fi împreună, o zi a voinţei de solidaritate, o zi a marii comunităţi din care fac parte. Ziua Europei înseamnă astfel ziua cetăţenilor unei Europe Unite care s-a construit de-a lungul deceniilor ca o unitate în diversitate.

Ziua Europei, sărbătorită şi la Bucureşti

Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, în parteneriat cu Reprezentanţa Comisiei Europene şi cu Biroul de Informare al Parlamentului European, organizează, la Bucureşti, prima ediţie a ”Festivalului Fotografiei Europene”, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, scrie Agerpres.

De asemenea, miercuri, de Ziua Europei, are loc dezbaterea ”Cât de pro-europeni mai sunt românii?”, organizată de Reprezentanţa Comisiei Europene şi Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu Institutul European din România.

Şi Primăriile sectoarelor 2 şi 6 ale Capitalei au pregătit acţiuni care să marcheze această zi.

Programul pregătit de edilul sectorului 2, Neculai Onţanu, cuprinde o paradă militară, defilări ale efectivelor Poliţiei Locale a Sectorului 2, demonstraţii de arte marţiale şi de intervenţie la misiuni de ordine publică, muzică de fanfară, cântece şi dansuri populare.

Primăria sectorului 6 invită bucureştenii la concertul ”La plimbare prin Europa”, care se va desfăşura în Parcul Drumul Taberei şi va fi transmis live în Parcul Crângaşi.

Orchestra Simfonică Bucureşti va deschide manifestarea cu piese muzicale alese special. În a doua parte a spectacolului publicul va fi încântat de acordurile muzicii populare româneşti. Artiştii vor fi acompaniaţi de Orchestra naţională de Folclor Valahia după care ritmul va fi preluat de artiştii Ansamblului Folclor Naţional Transilvania din Baia Mare. Cele două orchestre vor oferi publicului un moment inedit şi vor intrepreta împreună trei melodii printre care imnul Uniunii Europene – Odă bucuriei.

De asemenea, pentru a marca Ziua Europei, dar şi cu prilejul sărbătoririi Zilei Independenţei de Stat a României şi victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, Ministerul Apărării Naţionale a pregătit şi el mai multe acţiuni – depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul ostaşului necunoscut, la Monumentul Eroilor militari căzuţi la datorie şi la Monumentul Eroilor din al Doilea Război Mondial. Totodată, în municipiile reşedinţă de judeţ şi unde sunt dislocate unităţi militare vor avea loc ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, cu participarea cadrelor militare în activitate, în rezervă şi în retragere, a veteranilor de război şi a reprezentanţilor autorităţilor locale.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Alina Marymar îi dă fatala Lambadei, după ce a dat de înțeles că este însărcinată: "Nu știe să scrie și să citească”
Fanatik.ro
Gestul făcut de Shakira după împăcarea cu Gerard Pique: ”Un moment care va rămâne în istorie”
Capital.ro
Se schimbă regulile la locul de muncă. Guvernul a aprobat legea. Se aplică amendă de până la 7.000 de lei angajatorilor
Playtech.ro
'Dacă sunt singur la părinţi, trebuie să dezbat moştenirea?'. Avocatul explică exact
Adevarul
Obiectul misterios descoperit în colonul unui pacient. Medic chirurg: „M-a înțepat în deget, m-a făcut să îngheț”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Șase zile libere legale ar putea dispărea din calendarul oficial al anului 2026
iamsport.ro
Unul dintre cei mai bogați afaceriști din Ungaria, investiție majoră în România! Proiectul gândit în apropiere de ansamblul rezidențial dezvoltat de Gigi Becali
MediaFlux
Șeful NATO avertizează Europa: ”Noi suntem următoarea ţintă a Rusiei”
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Cum a murit, de fapt, fiul lui Florin Călinescu