Victor Rebengiuc: „Nu vreau să am spectatori la moartea mea”

A împlinit de curând 83 de ani şi continuă să urce pe scenă cu aceeaşi plăcere, dar asta nu-l împiedică pe Victor Rebengiuc să se gândească şi la sfârşit. Nu al piesei, ci al vieţii, din care nu vrea însă să facă un spectacol macabru.
Filip Stan
03 mart. 2016, 11:00
Victor Rebengiuc:

Într-un interviu acordat pentru Adevărul chiar înainte de aniversare, actorul a declarat: „Împlinesc 83 de ani, perspectiva mea de viaţă este foarte restrânsă, privesc cu luciditate asta. Nu mi-e frică de moarte, va veni la un moment dat. Vârsta îmi dă dreptul acesta să aştept momentul dispariţiei mele de pe scena vieţii şi a artei. Nu am niciun fel de spaimă. Ce-mi doresc eu la moartea mea? Nu vreau să fiu expus. Eu cred că cel mai civilizat lucru şi cea mai civilizată manifestare a consideraţiei pe care o ai pentru un om drag, pe care l-ai apreciat, sunt o floare şi o lumănare depuse la uşa teatrului. Pentru ce sa vină lumea să vadă la coşciugul meu? Ce să vadă? Dacă am murit cu adevărat? Asta o să constate medicii. Nu am ce să demonstrez la moartea mea. Nu vreau să joc, mort, un spectacol. Nu ştiu rolul. Nu vreau să am spectatori la moartea mea. Îmi doresc ca sicriul să fie închis, nu vreau să fiu expus, nu vreau să se tragă cu puşca la moartea mea, deşi am o decoraţie, care îmi dă drept la acest onor milităresc”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Naționala fotbaliștilor neconvocați de Gică Hagi! Primul „11”, cotat la 35 de milioane de euro
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT