Gravilă Pop, demis după mitingul de la Cotroceni, a fost pus şef la Jandarmerie

Generalul maior Gavrilă Pop, demis de la şefia Jandarmeriei Capitalei după mitingul de la Cotroceni, când poliţiştii şi-au aruncat caschetele nemulţumiţi de scăderea salariilor, a fost numit joi la conducerea Jandarmeriei Române.
Romania TV
10 mai 2012, 14:42
Gravilă Pop, demis după mitingul de la Cotroceni, a fost pus şef la Jandarmerie

„Începând cu data de 10 mai a.c., general maior Pop Gavrilă, comandant al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române, a fost împuternicit, prin Ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române”, se arată într-un comunicat de presă de joi al Ministerului Administraţiei şi Internelor, citat de Mediafax.

Colonelul Costel Angelică Gavrilă, care până joi a fost inspector general al Jandarmeriei Române, a fost mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi numit şef al inspectoratului, a precizat MAI.

În 11 noiembrie 2010, Gavrilă Pop a fost demis de la conducerea Jandarmeriei Capitalei, la ordinul comandantului de atunci al Jandarmeriei Române Olimpiodor Antonescu, motivul invocat fiind managementul defectus.

Surse oficiale declarau atunci că Gavrilă Pop ar fi fost demis din cauza lipsei de intervenţie a jandarmilor la mitingul poliţiştilor de la Palatul Cotroceni, din 24 septembrie 2010.

În 24 septembrie 2010, după o acţiune de protest a sindicatelor din Poliţie şi Penitenciare, în faţa sediului Guvernului, majoritatea manifestanţilor au plecat către Palatul Cotroceni, unde au strigat şi şi-au aruncat caschetele nemulţumiţi de scăderea salariilor, jandarmii neintervenind. Acesta protest a avut loc în ziua în care ministrul Vasile Blaga sărbătorea zece ani de la înfiinţarea SMURD, la Târgu Mureş, la comanda ministerului rămânând Dan Fătuloiu.

Mitingul poliţiştilor a condus la demisia de onoare a lui Vasile Blaga din funcţia de ministru al Internelor, în 27 septembrie 2010.

Demisia lui Blaga, susceptibilă şi de motivaţii politice, a fost considerată însă de mulţi mai puţin necesară decât ar fi fost cele ale şefilor de arme, serviciului secret al ministerului şi secretarului de stat responsabil de ordinea publică în acea perioadă, Dan Valentin Fătuloiu.

Fătuloiu, implicat ulterior în cel mai mare scandal de corupţie în legătură cu MAI şi demis din funcţie, a fost singurul care nu s-a oferit să-şi prezinte demisia de onoare alături de Blaga, aşa cum au făcut ceilalţi secretari de stat şi şefi de arme.

În urma protestului de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu şi Emil Boc au renunţat, o perioadă, la serviciile structurilor MAI, generând controverse privind însăşi legalitatea acestei decizii.

Cinci poliţişti în cazul cărora a fost sesizat Parchetul pentru că ar fi avut pistoale la ei la mitingul de la Palatul Cotroceni au primit ulterior decizii de neîncepere a urmăririi penale. Potrivit procurorului care s-a ocupat de acest caz, din probele prezentate de Jandarmeria Capitalei nu reiese cu certitudine că cei cinci au purtat arme la acel protest. Totodată, din declaraţiile martorilor şi ale poliţiştilor cercetaţi reiese faptul că aceştia, pe parcursul mitingului, aveau tocurile de armă prinse la centură, fără însă ca în interiorul acestora să se află armamentul din dotare.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Florin Prunea, dat pe spate de o concurentă de la Desafio. E soția unui artist celebru din România
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Legenda Craiovei susține că Mititelu ”nu a câștigat” nimic, de fapt, după verdictul Curții de Apel: ”Știu mai bine decât oricine! Asta a hotărât instanța definitiv și irevocabil”
MediaFlux
Guvernul schimbă iar plățile pentru TVA. Noi măsuri intră în vigoare la 1 martie
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil