Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul de 56 de ori anul trecut

Corpul de control al primului-ministru a sesizat anul trecut Parchetul în 56 de cazuri, după ce, în urma acţiunilor de control, a constatat existența unor posibile fapte penale.
Filip Stan
17 mart. 2016, 17:24
Corpul de control al premierului a sesizat Parchetul de 56 de ori anul trecut

„Corpul de control al primului-ministru a finalizat în 2015 un număr de 70 de activități de control cu privire la aspecte generale sau specifice din activitatea unor autorități ale administrației publice centrale și locale și din activitatea unor companii controlate de către stat din care: în cadrul a 56 de acțiuni a fost constată existența unor posibile fapte penale și au fost formulate, în mod corespunzător, sesizări către Parchet (DNA, Parchetul General). În urma a 11 acțiuni de control au fost constatate doar deficiențe administrative și au fost formulate propuneri de îndreptare a acestora. În cadrul a 3 acțiuni de control nu au fost constatate abateri de la prevederile legale”, se arată într-o sinteză a raportului privind activitatea desfășurată de Corpul de control al primului-ministru în anul 2015, consultată de Agerpres.

Documentul, care este prezentat joi premierului Dacian Cioloș, enumeră și o serie de „aspecte care vor trebui puse la punct” pe viitor pentru eficientizarea activității de control.

Astfel, raportul vorbește despre „existența unei baze legale insuficiente — un singur alineat într-o ordonanță de urgență a guvernului — fără a fi prevăzute în detaliu atribuțiile Corpului de control al primului-ministru, instrumentele prin care se desfășoară activitățile de control și statutul personalului de control, existența unui statut incert al personalului — multe persoane detașate din alte autorități publice, pe termene scurte, de 6-12 luni, prelungite succesiv, desfășurarea de activități de control într-un mod cât mai sistematizat și conform unei prioritizări”.

Referitor la liniile directoare pe 2016, Corpul de control al primului-ministru susține că va fi avută în vedere monitorizarea măsurilor propuse de către Corpul de control la finalul acțiunilor de verificare și luarea măsurilor care se impun atunci când acestea nu vor fi duse la îndeplinire în termenele stabilite.

„Pentru o mai bună organizare a activității de control, ținând cont de specificul funcționării entităților aflate în competența Corpului de control al primului-ministru, acesta va fi organizat, începând cu luna aprilie 2016, într-un departament care să urmărească activitatea entităților din cadrul administrației publice, respectiv într-un departament care să urmărească activitatea companiilor controlate de către Statul român„, se precizează în documentul citat.

De asemenea, se are în vedere „elaborarea unui cadru legal complet pentru activitatea de control administrativ din cadrul administrației publice centrale”.

Documentul citat propune, totodată, „realizarea activităților de control potrivit unui master plan de control aprobat de către prim-ministru. Acesta va pune accent pe latura preventivă, prin auditarea funcționării periodice (minim o dată pe an) a tuturor ministerelor și a autorităților publice din subordinea Guvernului, cu verificarea parametrilor esențiali de funcționare ai entităților verificate”.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Ruptură Marius Şumudică – Denis Drăguş, după ce atacantul a ales FCSB: „Relaţia noastră nu mai este ca înainte! Fiecare cu treaba lui”
Capital.ro
Emisarii lui Donald Trump au ajuns la Kiev după întâlnirea cu Vladimir Putin. Zelenski este pregătit pentru negocieri: Suntem interesați să ne apropiem de sfârșitul războiului
Playtech.ro
Oraşul din România care ar putea renaşte după o investiţie importantă. Localitatea, cândva o mândrie, a ajuns o ruină
Adevarul
Povestea doctorului care a transformat nămolul de la Amara într-un medicament celebru: de la manifestația promonarhistă la persecuțiile Securității
wowbiz.ro
Anda este adolescenta din Gorj care a murit la scurt timp după ce a ajuns la spital! Fata de 14 ani a fost adusă în stare gravă, în urma unor complicații
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cosmin este tânărul motociclist care și-a pierdut viața în urma accidentului din Gorj. Acasă îl așteptau o soție și o fetiță
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu, apariție rară în public! Cum a fost surprins fiul fostului dictator
MediaFlux
Toți românii cu cont în bancă sunt vizați! Risc major de blocare a banilor de către băncile din România
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor