Ora Pământului 2016. De ce s-a stins lumina sâmbătă, la 20.30

Ora Pământului - Earth Hour, cea mai mare manifestare voluntară de mediu din istorie, marcată la nivel mondial, are loc anul acesta la data de 19 martie, începând cu ora locală 20.30, diferențele fiind date de fusul orar.
Romania TV
19 mart. 2016, 11:11
Ora Pământului 2016. De ce s-a stins lumina sâmbătă, la 20.30

Mișcarea Earth Hour a fost inițiată în anul 2007 de World Wide Fund for Nature (Fondul mondial pentru natură), care derulează proiecte pentru conservarea naturii. Înființată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizații internaționale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de țări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător și să construiască un viitor în care oamenii vor trăi în armonie cu natura. Prima ediție a evenimentului a avut loc în 2007, la Sydney, în Australia, înregistrându-se participarea a 2,2 milioane de oameni. Dacă în 2008 au participat 50 de milioane de persoane din 35 de țări, în decursul anilor acțiunile întreprinse au căpătat o amploare tot mai mare, astfel că în 2015 au fost înregistrate 620.000 de acțiuni în 172 de țări și teritorii, cu scopul de a arăta preocupare pentru protejarea planetei față de schimbările climatice.

A X-a ediție a „Orei Pământului” va începe în insulele Fidji, trecând apoi în Asia, Europa și America. Obiectivul acestei inițiative este să amintească faptul că energia consumată are un efect negativ asupra planetei și să îndemne autoritățile și persoanele particulare să acționeze pentru menținerea climei în limitele normale. Energiile fosile (cărbune, gaz, petrol), utilizate în producerea electricității, sunt responsabile de trei sferturi din emisiile de gaze cu efect de seră, aflate la originea încălzirii climatice.

De-a lungul timpului, organizatorii au marcat acest eveniment prin stingerea luminilor pentru o oră în construcții emblematice: cele mai înalte turnuri gemene, Petronas Twin Towers, din Kuala Lumpur (Malayezia); Sfinx și Marile Piramide ale lui Giza (Egipt); cel mai înalt turn din lume (829 m, 200 de etaje) construit în Dubai, Burj Khalifa; la Moscova, clădirile din jurul Pieței Roșii, Muzeul Istoriei, magazinul GUM, catedrala Vasili Blajenâi și o parte din incinta Kremlinului; la Paris, Turnul Eiffel, Primăria, catedrala Notre-Dame, Arcul de Triumf și Piața Concordiei; la Lisabona, Turnul Belem și mânăstirea Jeronimos; la Londra, Palatul Westminster, Palatul Buckingham, Turnul Londrei; Fântâna din Geneva, catedralele din Lausanne și Fribourg, castelul din Chillon etc.

Pentru a opta oară consecutiv, WWF România încurajează cetățenii, dar și organizațiile, companiile, instituțiile publice și centrele culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră. În acest an, mesajul și îndemnul pentru comunitatea Earth Hour din România este „Dăruiește naturii din energia ta”.

În 2016, pe 19 martie, în București, au loc activități prilejuite de „Ora Pământului”, precum și cea la care participă peste 300 de copii, care vor cânta împreună timp de o oră, la Ateneul Român. Corul Madrigal și copiii activi în rețeaua Cantus Mundi din 21 de localități din România vor sărbători „Ora Pământului 2016” prin cânt.

La nivelul capitalei, evenimentul este marcat și printr-o plimbare pe biciclete, care va începe în momentul stingerii luminilor, la ora 20.30. Inițiativa din Capitală se va derula cu sprijinul WWF-România, Adevărații Veloprieteni și SkirtBike.

Iașiul se alătură și în acest an celor care marchează acest eveniment, pentru a arăta că dorește mai multă determinare și acțiuni concrete pentru rezolvarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu. Primăria Municipiului Iași îi invită pe ieșeni ca pe 19 martie seara să stingă luminile în case și să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia ori colegii. Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad organizează o sesiune de observații astronomice în stradă, în zona parcului „Victor Ion Popa”, pentru a marca „Ora Pământului”.

În acest an, un număr de 42 de orașe din România participă la evenimentul global „Ora Pâmântului”, când, în intervalul ora 20.30 — 21.30 sunt organizate evenimente dedicate, ce vor culmina cu stingerea simbolică a luminilor de către instituții publice, companii, centre culturale, organizații și chiar cetățeni obișnuiți, potrivit unui comunicat de presă al WWF-România. Conform WWF-România, municipalitățile care au confirmat participarea, în mod oficial, până la data de 8 martie sunt: Aiud, Adjud, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tușnad, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Calafat, Călan, Călărași, Cluj-Napoca, Focșani, Giurgiu, Horezu, Hunedoara, Iași, Mediaș, Miercurea Ciuc, Mizil, Moinești, Oradea, Panciu, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Roman, Roșiorii de Vede, Satu Mare, Sighișoara, Slobozia, Târgoviște, Timișoara, Tulcea, Turda și Vaslui.

În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocțiile de primăvară sau de toamnă în nordul și, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu „Earth Hour”, un simbol ce exprimă grija față de planetă.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Creatura înfricoșătoare care a fost văzută pe teritoriul României. Și-a făcut apariția la Cluj, Brașov și în Ialomița. Ucide cu sânge rece atunci când atacă
Capital.ro
România a pierdut cea mai iubită prezentatoare TV. Românii nu o vor uita niciodată
Playtech.ro
Vară deşertică în România. Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni îngrijorează meteorologii
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Adevarul
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Ce au spus unul despre altul la DNA membrii grupului generalului Coldea
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai scapă. Cum plănuia să pună mâna pe țară. Procurorii au aflat totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Se recalculează pensiile pentru 5 milioane de pensionari! Anunțul CNPP
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane