PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vreme, în general închisă şi în răcire

PROGNOZA METEO. Meteorologii anunţă că vremea va fi închisă, umedă şi mai rece decât în mod obişnuit la această dată în majoritatea zonelor. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării. În multe zone din ţară va ploua.
Romania TV
21 mart. 2016, 13:27
PROGNOZA METEO pentru URMĂTOARELE ZILE. Vreme, în general închisă şi în răcire

PROGNOZA METEO MARŢI. În regiunile din jumătatea de sud a ţării, înnorările vor fi persistente şi pe arii extinse, în special pe parcursul zilei, va ploua în general moderat cantitativ (cumulându-se cantităţi de apă de până la 15…20 l/mp), condiţii în care se vor înregistra valori termice mult mai scăzute decât în ziua precedentă. În restul teritoriului temperaturile vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, cerul va fi mai mult noros în prima parte a intervalului, când local vor fi ploi slabe, apoi se va degaja. La munte, la peste 1500 m altitudine, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate pe crestele montane şi trecător în est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade în Dealurile de Vest şi 14 grade în Moldova.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI. Vremea va fi în general închisă şi în răcire. Cerul va fi înnorat, va ploua mai ales pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va fi închisă, umedă şi mai rece decât în mod obişnuit la această dată în majoritatea zonelor. Precipitaţiile se vor semnala pe spaţii extinse, vor fi în general moderate cantitativ (10…15 l/mp), iar local, în special în zonele deluroase din sud şi din est, se vor cumula peste 25 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei şi în estul şi sud-estul Transilvaniei seara şi noaptea ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare, în zona montană treptat vor predomina ninsorile, iar acestea vor fi mai consistente în Carpaţii Meridionali şi ai Curburii.

În restul teritoriului vor fi mai ales ploi. Vântul se va intensifica în cea mai mare parte a ţării, iar rafalele vor depăşi 55…60 km/h în regiunile sudice şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 grade în estul Transilvaniei şi 11 grade în nord+vestul şi sudul extrem al ţării. (nordul Crişanei, Maramureş, Lunca Dunării)

PROGNOZA METEO BUCUREŞTIVremea va fi ploioasă şi rece, iar vântul va avea intensificări temporare. Se vor cumula cantităţi de apă de 15…20 l/mp. Temperatura maximă nu va mai depăşi 7…8 grade.

PROGNOZA METEO JOI. Pe parcursul zilei, vremea va fi predominat închisă şi rece pentru această perioadă, în timp ce noaptea, pe fondul cerului acoperit de nori în majoritatea regiunilor, se vor înregistra valori termice apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Temporar se vor semnala precipitaţii pe arii extinse în vest şi sud-vest, în prima parte a zilei şi în nord şi nord-est, local în centru şi pe spaţii mai restrânse în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie, mixte în zona subcarpatică şi în jumătatea de nord a Moldovei, precum şi în estul Transilvaniei, iar la munte vor predomina ninsorile. Izolat, în Banat şi Oltenia, cu precădere în zona montană şi submontană aferentă, vor mai fi cantităţi de apă de peste 20 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în partea de est şi sud-est a ţării şi trecător în rest.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în nordul Moldovei şi 13 grade în Oltenia. În timpul nopţii vor fi condiţii de brumă în Maramureş şi în nord-vestul Transilvaniei.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTIVremea se va menţine închisă şi rece pentru acestă dată, din perspectiva valorilor termice diurne. Astfel, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade. Trecător va mai ploua, dar slab cantitativ, iar vântul va sufla slab şi moderat.

  • TENDINTA:

VINERI – Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar se va menţine rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări, în special în cursul zilei, în sud-vestul şi sudul teritoriului, unde pe spaţii din ce în ce mai restrânse va mai ploua, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare în est şi sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 grade în nordul Moldovei şi 13 grade în Transilvania. În timpul nopţii se va produce brumă, local în jumătatea de nord şi izolat în rest.

SÂMBĂTĂ….LUNI – Vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta, iar probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
UNTOLD l-a făcut pe Cristiano Bergodi să răbufnească: „Jucăm acasă, dar nu e chiar acasă”. Plecare importantă de la U Cluj
Capital.ro
ITP 2026. Poți face inspecția tehnică la orice stație din România? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
Playtech.ro
Ce trebuie să faci înainte să părăsești locuința închiriată ca să nu pierzi bani
Adevarul
Reportaj în Ungaria de Est, paradisul cultural și acvatic de la granița României. Cât costă un sejur în tărâmul cetăților și băilor termale
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O echipă din România și-a batjocorit jucătorii și angajații: ”Și-au amanetat bijuteriile pentru bani de cozonac! Sunt neplătiți de 6 luni, nu mai recuperează nimic, clubul e în faliment”
MediaFlux
Femeile ies mai devreme la pensie. Modificările aduse de noua lege și cum se aplică
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România