AEP: Partidele şi candidaţii la alegerile locale care își fac publicitate politică nu încalcă nicio lege

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat public faptul că Nu există nicio încălcare a legislației electorale în cazul partidelor politice și a persoanelor fizice care își fac publicitate politică stradală în perioadele dintre campaniile electorale, prin bannere și alte materiale de propagandă.
Filip Stan
22 mart. 2016, 14:55
AEP: Partidele şi candidaţii la alegerile locale care își fac publicitate politică nu încalcă nicio lege

Autoritatea Electorală Permanentă a răspuns printr-un comunicat de presă la reclamaţiile primite pentru  încălcări ale legislației electorale de către partide politice și potențiali candidați independenți, prin afișarea, pe spațiul public, a unor materiale de propagandă. 

„Nu există nicio încălcare a legislației electorale în cazul partidelor politice și a persoanelor fizice care își fac publicitate politică stradală în perioadele dintre campaniile electorale, prin bannere și alte materiale de propagandă, întrucât Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali reglementează strict conduita candidaților în campania electorală”, arată AEP.

Campania electorală începe în data de 6 mai 2016, iar Legea nr. 334/2006 privind privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale interzice competitorilor politici să utilizeze bannere, mesh-uri, panouri publicitare, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule.

Citeşte şi: BEC pentru alegerile locale din iunie va fi constituit pe data de 28 martie

În perioadele dintre campaniile electorale, partidele politice pot să-și facă promovare politică prin orice  mijloc permis de legile care reglementează domeniul publicității.

Bogdan Naumovici pentru RomâniaTV: „Sunt bannere prin Bucureşti pentru că legea este destul de stupidă şi perversă în sensul ăsta. Spune ce ai voie să faci în campania electorală. Deocamdată nu e campanie electorală. Ceea ce este destul de absurd… tu să ai bannere sau outdoor in afara campaniei electorale, şi să le dai jos cand începe campania. Este destul de stupid”.

Citeste şi: Bogdan Naumovici analizează candidaţii la PMB: Un consiliu poate să îl lege de mâini şi de picioare pe primar
 

În ceea ce privește locurile în care sunt expuse bannere și alte materiale publicitare aparținând partidelor politice sau presupușilor candidați independenți la alegerile locale, precizăm că responsabilitatea aprobărilor pentru amplasarea acestora pe spațiul public aparține autorităților publice locale, conform Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate.

Autoritățile administrației publice locale sunt singurele în măsură să răspundă sesizărilor privind amplasarea materialelor de publicitate politică pe spațiul public.

AEP verifică strict legalitatea surselor de finanțare pentru activitățile de publicitate politică, conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

„Până în prezent, personalul cu atribuții de control din cadrul AEP a soluționat  50 de sesizări formulate de persoane fizice împotriva partidelor politice, precum și un număr de 63 de autosesizări, după cum urmează:

Partide politice:

PSD – 23 sesizări și 23 autosesizări;
ALDE – 6 sesizări și 14 autosesizări;
PMP – 2 sesizări și 7 autosesizări;
PER – o sesizare;
PNL – 18 sesizări și 19 autosesizări.
    

În cazurile menționate, au fost verificate avizele de amplasare însoțite de anexe, cererile pentru emiterea avizelor de amplasare, contractele privind producția bannerelor, prismelor, flayerelor, facturile fiscale, extrasele de cont, ordinele de plată și jurnalele de bancă și s-a constatat că respectivele partide politice au repectat prevederile legale în materia finanțării.
          

Controlorii Autorității au demarat verificări și în cazul unui număr de opt sesizări la adresa unor presupuși candidați independenți, solicitând date de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), de la primării, consilii locale, consilii județene și în cazuri izolate chiar de la primari.
    

AEP face un apel la instituțiile publice să pună la dispoziție într-un interval de timp rezonabil documentele solicitate în vederea finalizării acestor verificări întreprinse ca urmare a sesizărilor înregistrate”, se arată în comunicatul AEP.

DailyBusiness
Serialul care a cucerit Netflix-ul. A urcat pe primul loc în topurile lunii august
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată părinții lui Andrei Lemnaru de la Insula Iubirii 2025. Imaginea care a devenit virală
Fanatik.ro
Actrița celebră care a ajuns să fie exorcizată. Agentul său a închis-o într-o cameră cu un șaman, iar rezultatul a fost unul șocant
Capital.ro
Lege pentru șoferi. S-a impus limită de vârstă. NU se mai poate reînnoi permisul de conducere
Playtech.ro
Dumnezeule! Cine erau, de fapt, tinerii morţi în maşina răsturnată în Munţii Făgăraş. Greşeala şoferului i-a costat viaţa
Adevarul
La pas prin orașul infractorilor de unde românii își iau haine contrafăcute. „Toți vânzătorii au cuțite și te curăță de bani”
wowbiz.ro
Ea e fetița de 12 ani care a MURIT subit, în brațele tatălui, după ce a mâncat chipsuri! Ce a apucat să-i spună acestuia înainte să se stingă: „Nu vreau să mor...” ULTIMELE ei cuvinte
Evz.ro
Leonardo DiCaprio și obiceiul său ciudat. De ce își părăsește iubitele la 25 de ani
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Mama unuia dintre copiii loviți pe trecerea de pietoni, în Târgu Mureș, face mărturii cutremurătoare: „Şoferul nici nu a frânat”
Cancan.ro
El este Ștefan Berevoianu, tânărul aflat la volanul maşinii care a căzut într-o râpă de peste 200 de metri. Băiatul de 20 de ani și alți 3 prieteni au murit
iamsport.ro
Drama neștiută din familia Simonei Halep. Dovezile au ieșit la suprafață
MediaFlux
Meteo 24 august. Vremea ne joacă feste la acest sfârșit de săptămână
stirilekanald.ro
El este bărbatul înjunghiat mortal de propria soție. Cei doi soți se pregăteau pentru parastasul mamei victimei atunci când a avut loc incidentul
Secretul prin care carnea ți se va topi în gură!