Mircea Băsescu, la Curtea de Apel Constanţa, în dosarul de trafic de influenţă

Mircea Băsescu s-a prezentat, joi, în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanţa, unde are loc un nou termen în dosarul în care fratele fostului preşedinte este acuzat de trafic de influenţă.
Iulian Tudor
24 mart. 2016, 07:55
Mircea Băsescu, la Curtea de Apel Constanţa, în dosarul de trafic de influenţă

Judecătorii Ciprian Coadă şi Damian Mitea, din cadrul Curţii de Apel Constanţa, au redeschis, joi, dosarul în care Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, fost preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt, au fost condamnaţi, în primă instanţă, la închisoare cu executare, potrivit România TV.
 
Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte al ţării.

În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.

În iunie 2015, Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv ca Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână să fie puşi sub control judiciar în dosarul în care sunt judecaţi pentru trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă. Atunci, instanţa a dispus, de asemenea, că Mircea Băsescu nu avea voie să părăsească judeţul Constanţa şi să se apropie sau să comunice cu participanţii la comiterea infracţiunilor şi cu martorii din dosar, iar Marian Căpăţână nu putea părăsi municipiul Bucureşti şi nu se putea apropia de participanţii la comiterea infracţiunilor şi de martorii din dosar.

În 18 august, magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins, ca nefondată, o contestaţie formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva unei încheieri de şedinţă din 12 august, pronunţată de Tribunalul Constanţa, prin care lui Mircea Băsescu şi lui Marian Căpăţână le-a fost înlocuită interdicţia de a depăşi limita teritorială a judeţului Constanţa, respectiv limita teritorială a municipiului Bucureşti, cu obligaţia de a nu părăsi ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei. Hotarârea instanţei este definitivă.

Pe parcursul procesului de la Tribunalul Constanţa, mai mulţi membri ai familiei Anghel, audiaţi ca martori, au spus că i-au dat lui Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro, pentru ca acesta să intervină în favoarea lui Sandu Anghel.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
S-a întâlnit cu Dan Petrescu și a rămas uimit de cum arată antrenorul după problemele medicale avute: „Vă spun foarte sincer”
Capital.ro
Dezvăluire despre Traian Băsescu. Ion Cristoiu a spus tot. Ordinul dat de fostul președinte: S-a pus la cale operațiunea
Playtech.ro
De ce nu iese maioneza de post pufoasă. Ce ingredient strică totul
Adevarul
Iarna de la vârful puterii: Ceaușeștii și vacanțele luxoase în România înghețată. Istoric: „Nici fetele lui Dej, nici copiii lui Ceaușescu nu-l mai așteptau pe Moș Crăciun“
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ea este Adriana, tânăra care și-a pierdut viața în Italia. Aceasta a pătruns pe sensul opus și s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Cutremurător! Fostul căpitan din SuperLiga a ajuns să cerșească pe străzi: 'A ajuns boschetar, mi-a cerut un leu'
MediaFlux
Tichete pentru plata facturilor la energie. Câți români au primit cardurile în realitate
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul