PROPUNERE: Programul „O sticlă de apă pentru fiecare elev”, indrodus în toate şcolile din ţară

Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM), cel mai mare producător de apă minerală din ţară, propune introducerea în şcoli a unui program numit „O apă pentru fiecare elev”, prin care elevii să primească zilnic câte o sticlă de apă, iar programul s-ar putea extinde în azile şi în spitale, a declarat directorul general al companiei de stat, Radu Dumitru.
Iulian Tudor
24 mart. 2016, 09:54
PROPUNERE: Programul

Miza acestui program, gândit după modelul programului „Cornul şi laptele”, ar fi creşterea consumului de apă minerală produsă în România, în condiţiile în care această resursă naturală este insuficient exploatată în prezent.

„Nu există o strategie clară la nivel naţional privind apa pe care o consumăm şi pe care o folosim. De aceea, unul din proiectele SNAM este de a aduce apa bună pe masa fiecărui consumator, plecând de la şcoală şi până la persoanele de vârsta a treia. Unul din planurile noastre este să aducem câte o sticlă de apă pentru fiecare copil în şcoală, bolnavilor, în azile”, a spus Dumitru, pentru News.ro.

Specialiştii spun că resursele de apă ale României sunt inepuizabile. Astfel, cu o exploatare corectă şi eficientă, România poate să asigure singură apă minerală pentru întreaga Europă în mod constant, în următorii 25 de ani.

Însă şeful celei mai mari companii din domeniul apelor minerale, controlată de stat, se plânge că piaţa internă este prea mică.

„Un consum normal, cel indicat, se ridică la 250 litri pe cap de locuitor pe an, noi consumăm undeva la 55-60 de litri pe an, deci un sfert, nu suntem nici la jumătatea cantităţii de care un om ar avea nevoie”, a menţionat directorul societăţii.

Decizie importantă pentru toţi elevii din România. Ministrul Educaţiei: Anul asta sper să începem programul

Unul dintre motive este educaţia insuficientă din România în privinţa importanţei consumului unei ape de bună calitate.

„Trebuie tras un semnal de alarmă, trebuie să ştim cum să folosim şi pentru ce să folosim sau cum să ne ajutăm pe noi să folosim apa din mediul înconjurător cât mai bine, ce fel de apă bem, ce fel de apă consumăm, cum o folosim sau de ce o risipim. E un element important”, a completat Dumitru.

Un alt factor care afectează piaţa apelor minerale este apariţia unor ape de izvor şi ape de masă de calitate îndoielnică.

Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că cinci sortimente de apă de masă şi de izvor vândute în marile magazine din România nu sunt bune pentru consum, întrucât nu respectă indicatorii microbiologici conform prevederilor legale în vigoare.

„Apariţiile acestor ape în diverse recipiente trebuie controlate. Este nevoie de un control al exploatării resursei de apă, la izvorul respectiv. Eu nu pot aduce acuzaţii altor companii care vând apă, eu pot să dau doar asigurări în ceea ce priveşte SNAM, care este o apă curată, bună şi care garantează că ce pleacă spre consumator este o apă sănătoasă şi sigură”, a mai spus direcotul societăţii de stat.

Societatea Naţională a Apelor Minerale a fost înfiinţată în 1998 şi are peste 150 de angajaţi. Compania, controlată de Ministerului Economiei, are cinci sucursale, la Miercurea Ciuc, Deva, Vatra Dornei, Siculeni şi Târgul Secuiesc.

Compania are în prezent în exploatare 82 de izvoare şi administrează peste 75% de rezervele de apă omologate în România.

 

DailyBusiness
VIDEO Furtună devastatoare la Sinaia. Acoperișuri smulse, copaci căzuți și DN1 blocat de vijelie
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Cât ia Andra Măruță pentru un concert de o oră, în iulie 2025: Tu muncești un an și nu câștigi suma asta!
Fanatik.ro
”Te invit undeva mișto!” Avocatul lui Călin Georgescu ar fi fost înregistrat de minora care susține că a fost agresată sexual
Capital.ro
Călin Georgescu, îngrozit. A anunțat imediat după arestare: Ca tată, aceste subiecte sensibile...
Playtech.ro
Amenzi automate pentru șoferii români. O schimbare importantă intră în vigoare în Bulgaria, din acest weekend
DailyBusiness
Premierul Ilie Bolojan, indignat de situaţia aberantă a sporurilor în cascadă din ministere: „Un funcţionar de execuţie ajunge să câştige mai mult decât un ministru”
Adevarul
Recomandările Europei pentru România, traduse de un cunoscut economist: „Concediați 20% din bugetari, inclusiv din sistemul de Educație”
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
AUR vrea să dărâme Guvernul. Cutremur în politică
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Furtunile au făcut prăpăd la Sinaia. Stațiunea a fost măturată de vijeliile puternice: drumuri blocate, copaci căzuți și acoperișuri smulse de pe bloc
Cancan.ro
MESAJUL transmis de Adrian Brîncoveanu, după ce Andreea Marin a confirmat despărțirea lor. Unde s-a retras, de fapt
Playsport.ro
Vremea, la extreme. ANM a emis avertizări de vreme rea! Singurele două judeţe în care canicula persistă azi
Capital.ro
S-a stins cea mai iubită și apreciată actriță ale scenei și filmului românesc. O țară întreagă o plânge. Nu va fi uitată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Reacții dure după moartea violentă a Sorinei Lupșa. Judecătoarea s-a aruncat în gol de la etajul 7: „Ăștia care aplaudați, aveți sângele ei pe mâinile voastre”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Bacteria mortală, apărută din nou în România. E alertă la Ministerul Sănătății!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un Ministru al Transporturilor spre Lumea de Apoi. Cele mai misterioase morți din elita rusă a afacerilor