Radu Mazăre şi fratele său Alexandru, la DNA

Fostul primar din Constanţa, Radu Mazăre, şi fratele său Alexandru Mazăre s-au prezentat, vineri, la DNA. Întrebat în ce dosar a venit să dea declaraţii, fostul edil a spus că în "cel vechi".
Iulian Tudor
25 mart. 2016, 11:20
Radu Mazăre şi fratele său Alexandru, la DNA

Nu ştiu de ce m-au chemat. În dosarul vechi. Eu sunt peste mic„, le-a spus Radu Mazăre jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA.

Fostul primar a mai fost la DNA şi la începutul lunii martie, când a fost chemat de anchetatori pentru a da lămuriri într-o cauză aflată în cercetare.

Radu Mazăre a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit opt milioane de euro şi peste opt milioane de lei de la reprezentanţii unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente şi pentru înlesnirea câştigării unei licitaţii sau încheierea unor contracte.

Potrivit procurorilor DNA, fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi conflict de interese în formă continuată.

Alături de fostul edil al Constanţei, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, deputatul PSD Eduard Martin şi mai mulţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa, precum şi omul de afaceri Sorin Strutinsky, acesta din urmă sub control judiciar, pentru trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.

De asemenea, în acest dosar au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, deputatul Eduard Martin, asociat al SC Polaris M Holding S.R.L, dar şi SC Polaris M Holding S.R.L, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, precum şi pentru dare de mită.

Potrivit unui comunicat DNA, în perioada 2006 – 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat suma totală de peste 2.000.000 euro şi a primit circa 1.000.000 euro şi 2.472.303,8 lei de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le dezvolte în Constanţa.

„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţilor respective cu o firmă controlată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Acesta din urmă a transmis solicitarea inculpatului Mazăre Radu Ştefan către reprezentanţii societăţilor respective şi a semnat contractele fictive de publicitate încheiate între acestea şi firma pe care o administra, contracte în baza cărora au fost ulterior primite sumele de bani”, se arată în comunicatul DNA.

De asemenea, în perioada 2008-2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Sorin Strutinsky, a primit de la S.C. Polaris M Holding S.R.L., al cărei asociat şi administrator în fapt era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

Potrivit DNA, în anul 2008, între S.C. Polaris M Holding S.R.L şi Primăria Constanţa a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

“Şi în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între S.C. Polaris M Holding S.R.L. şi aceeaşi firmă controlată de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan şi Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei. Ca urmare a încheierii acestui contract a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu în sumă de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, sumă care constituie în acelaşi timp un folos necuvenit obţinut de societatea comercială beneficiară a contractului”, susţin procurorii anticorupţie.

DNA precizează că principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale şi crearea, în consecinţă, a acestui prejudiciu a fost primarul Radu Mazăre.

Totodată, în perioada noiembrie 2006 – 2013, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a participat la încheierea a 12 contracte între Primărie şi o societate controlată de el şi de Sorin Strutinsky, în valoare totală de peste şase milioane lei.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a fi menţinute măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Cine este patronul din fotbal, cu o avere de 7 miliarde de euro, dispus să plătească taxa de tranzit prin Strâmtoarea Ormuz, cerută de Iran
Capital.ro
Avertisment privind pensiile. Milioane de oameni riscă o scădere puternică a veniturilor. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți