Viaţa de cuplu în Postul Paştelui: Cum rezişti tentaţiei, fără să se răcească relaţia

Aţi decis să ţineţi post şi ţi-e teamă că relaţia voastră va avea de suferit, având în vedere că aveţi, de regulă, o viaţă sexuală activă? Ei bine, feminis.ro îţi spune cum poţi trece cu bine peste această perioadă de abstinenţă şi cum poţi reuşi să întăreşti legătura dintre voi în lipsa intimităţii sexuale.
Romania TV
25 mart. 2016, 17:24
Viaţa de cuplu în Postul Paştelui: Cum rezişti tentaţiei, fără să se răcească relaţia

Poftele sufleteşti şi trupeşti sunt, de cele mai multe ori, mai problematice în perioada postului decât cele alimentare.

În timpul postului, partenerii nu ar trebui să se apropie trupeşte, iar uşurinţa sau greutatea cu care ei vor face acest lucru arată măsura în care ei sunt robi lui Dumnezeu sau robi patimilor, potrivit crestinortodox.ro. Trebuie avut în vedere că relaţiile trupeşti au fost lăsate de Dumnezeu şi pentru a-l feri pe om de patima desfrânării, astfel că acestea trebuie privite cu îngăduinţă, mai ales acolo unde unul dintre soţi este mai slab decât celălalt. Astfel, conform sursei citate, este recomandat ca perioada de abstinenţă să fie stabilită de comun acord:

„Din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia. Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre.” (I Corinteni 7, 2-5; 12-16)

Citeşte mai mult pe feminis.ro

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Dieta medicilor coreeni care te ajută să slăbești 13 kilograme într-o lună. Rezultatele vor începe să se vadă după trei zile
Fanatik.ro
El este fotbalistul care a scăpat cu viață din infernul de la Crans-Montana. Mărturii devastatoare din timpul incendiului. „Am văzut scene foarte dure”
Capital.ro
Traian Băsescu, singurul vinovat. Elena Udrea, condamnată pe nedrept: Nu e corect. Ea a fost luată și i s-a spus că este vinovată
Playtech.ro
Terasa blocului, inundată în mod repetat. Cine este responsabil de repararea tavanului?
Adevarul
Odesa sub asediu. Rusia vrea să taie artera economică a Ucrainei
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Iulian s-a stins din viață la 22 de ani, în Germania! Tatăl tânărului a primit vestea în prima zi a anului 2026: „De astăzi e oficial, am rămas fără puiul meu drag!”
iamsport.ro
Gigi Becali, Neluțu Varga și Mihai Rotaru, acuzați de legături cu mafia pariurilor: ”Este un dosar la DIICOT!”
MediaFlux
Prognoza meteo ianuarie 2026. Urmează o vreme cum nu a mai fost niciodată
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend