Macovei: Demisia lui Mang nu este suficientă. Ponta să plece şi el!

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei consideră că demisia lui Ioan Mang din funcţia de ministru al Educaţiei devine insuficientă şi crede că premierul Victor Ponta, pe care îl acuză de minciună, trebuie să plece şi el.
Romania TV
14 mai 2012, 14:30
Macovei: Demisia lui Mang nu este suficientă. Ponta să plece şi el!

„A trecut mai bine de o săptămână şi Victor Ponta nu a luat nicio decizie în cazul ministrului Ioan Mang, acuzat de plagiat. Lipsa de reacţie a premierului în cazul unor acuzaţii grave aduse chiar ministrului Educaţiei, care are de pregătit în aceste zile evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, nu poate decât să agraveze situaţia şi să crească neîncrederea elevilor şi părinţilor în sistemul de învăţământ”, susţine Monica Macovei, citată de Mediafax, într-o postare pe blogul său, intitulată „Demisia lui Mang devine insuficientă, Ponta să plece şi el!”.

În opinia vicepreşedintelui PDL, nu poţi tolera un ministru al Educaţiei asupra căruia există suspiciuni că fură texte scrise de alţii şi se semnează pe ele pentru a obţine grade didactice şi, în acelaşi timp, să le ceri elevilor şi părinţilor să aibă încredere în şcoală şi în calitatea educaţiei.

Monica Macovei susţine că cererea trimisă la Academia Română este doar o amânare inutilă a deciziei de demitere a ministrului Mang, pe care „Ponta refuză să şi-o asume”.

„Mai mult chiar, este o jignire adusă profesorilor corecţi şi electoratului. De azi încolo, demisia lui Ioan Mang devine insuficientă şi nu va mai putea repara neîncrederea populaţiei în Cabinetul Ponta. Victor Ponta trebuie să plece şi el, căci a dovedit că minte atunci când a scris în programul de guvernare că va respecta legile «fără excepţii, fără derogări sau scuze»”, încheie Macovei.

PDL va depune, săptămâna viitoare, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Ioan Mang, pe care îl acuză de plagiat, solicitând demisia acestuia.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele PDL, Emil Boc, după şedinţa BPN al partidului. Boc a precizat că moţiunea simplă va fi depusă la Camera Deputaţilor, în prima săptămână cu şedinţe de plen, respectiv săptămâna viitoare.

Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat, luni, că este şi rămâne în fruntea ministerului, explicând că în cazul lui urmează să decidă Comisia Naţională de Etică.

Întrebat fiind despre propria demisie, el a declarat că aceasta este până la urmă o decizie politică, dar că el nu are nicio vină. „Urmează să se decidă Comisia Naţională de Etică. Am înţeles că s-a sesizat, şi vedem”, a explicat Ioan Mang. Întrebat când se va întruni comisia, ministrul a răspuns că până în 15 iunie. „Eu am primit un termen astăzi de la ei. Până în 15 iunie”, a spus Mang.

Declaraţiile au fost făcute după şedinţa BPN al PSD, la care Ioan Mang a fost prezent.

Premierul Victor Ponta a anunţat, joi seară, că a cerut Academiei Române ca un grup de specialişti să verifice acuzaţiile de plagiat formulate de opoziţie la adresa ministrului Educaţiei şi a precizat că, dacă aceste acuzaţii vor fi confirmate, Ioan Mang va trebui să demisioneze.

PDL a cerut, miercuri, demisia ministrului Educaţiei, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, după cum a declarat, miercuri, preşedintele PDL, Emil Boc.

Boc a prezentat, într-o conferinţă de presă, un articol al actualului ministru al Educaţiei pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova şi care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol ştiinţific al unor autori japonezi”.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Iustin Petrescu și iubita lui se căsătoresc! Primele declarații despre nuntă
Fanatik.ro
Lewis Hamilton, mai îndrăgostit ca niciodată. Ce face pilotul de la Ferarri pentru a fi aproape de Kim Kardashian
Capital.ro
Banii din bancă nu vor mai putea fi folosiți. Cetățenii trebuie să retragă numerar. Se păstrează obligatoriu rezervă de cash în casă
Playtech.ro
O categorie de români va putea cumpăra motorină cu 4 lei, direct de la pompă. Cum va funcționa măsura
Adevarul
Amenințarea ayatolahului: „Vom transforma strâmtoarea Ormuz într-o armă!”. Presa britanică scrie că Mojtaba Khamenei ar fi în comă, cu un picior amputat
wowbiz.ro
Unde și când își pot lua fanii rămas-bun de la Mugurel Vrabete. Anunțul făcut de trupa Holograf despre funeralii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O persoană și-a pierdut viața după ce s-ar fi aruncat în fața metroului în stația Unirii
iamsport.ro
Mirel Rădoi, decis să plece în vară de la FCSB! Cum încearcă Gigi Becali să îl convingă să continue la echipă
MediaFlux
Mama lui Ilie Bolojan dezvăluie fața neștiută a premierului. Cui îi cânta și ce făcea când mergea cu vacile: ”E un băiat care nu mai are păreche”
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj