Campania electorală, incompatibilă cu funcţiile publice. Vezi ce spune ministrul Administraţiei

Ministrul delegat al Administraţiei, Victor Paul Dobre, a atras atenţia, marţi, la Timişoara, persoanelor care au funcţii publice, că este campanie electorală, iar dacă vor să participe la ea trebuie să îşi ia concediu sau să se suspende.
Romania TV
15 mai 2012, 12:35
Campania electorală, incompatibilă cu funcţiile publice. Vezi ce spune ministrul Administraţiei

Victor Paul Dobre, ministrul delegat pentru Administraţie, a declarat, la Prefectura Timiş, unde a participat la învestirea în funcţia de subprefect al judeţului Timiş a Lilianei Oneţ, că şefii de instituţii care participă la campania electorală trebuie să intre în concediu sau să se suspende din funcţii.

„Doamna subprefect Liliana Oneţ, ca si viitorul prefect, vor reprezenta în teritoriu un Guvern care are o misiune bine definită. Din punctul de vedere al administraţiei sunt trei etape. Acum câteva zile a început campania şi pe 10 iunie sunt alegeri. Este menirea Instituţiei Prefectului şi a Ministerului Administraţiei să ducă la bun sfârşit procesul electoral conform legii. Atrag atenţia celor care exercită funcţii publice că există o competiţie electorală. Cei care doresc să participe la ea trebuie să îşi ia concediu sau să se suspende. Şi aici Prefectura trebuie să monitorizeze atent”, a spus ministrul delegat pentru Administraţie.

Potrivit acestuia, cea de-a doua etapă va fi de constituire a noilor structuri, în care Prefectura trebuie să se implice.

Cea de-a treia etapă va fi pregătirea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare din toamnă.

Liliana Oneţ a fost învestită în funcţia de subprefect al judeţului Timiş în locul lui Zoltan Marossy, care a fost numit, vineri, în funcţia de inspector guvernamental.

Şi prefectul Mircea Băcală a fost eliberat din funcţie, tot vineri, în locul acestuia nefiind numită nicio persoană.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
David Popovici, calificări și semifinale la 200 m liber, LIVE la CE de natație Paris 2026. Program serii, ora la care intră în bazin și cine transmite la TV
Capital.ro
Regulă pentru românii care solicită buletin electronic. Când se predă vechiul act de identitate și până când poate fi folosit
Playtech.ro
Cum va fi vremea la mare de Sfânta Maria 2026. Câte grade vor fi pe litoral și cât de caldă ar putea fi apa
Adevarul
Cafeaua s-ar putea scumpi cu 332%, iar citricele cu 82%. Noile reguli pregătite de Bruxelles
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Schimbare pentru șoferii care folosesc Waze. Alertele și filtrele de poliție ar putea dispărea din aplicație
iamsport.ro
Jucătorul pentru care ”ar fi bine să plece” de la FCSB: ”O să o zic direct”
MediaFlux
Executare silită de la ANAF. Românii află cum pot evita poprirea și sechestrul pe bunuri
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat