Biserica Ortodoxă Română, prima reacţie la melodia TAXI: Nu credem că este un cântec anticreştin

Patriarhia vede piesa "Despre smerenie" a trupei TAXI ca având un mesaj îndreptat împotriva Catedralei Mântuirii Neamului, nu a religiei şi de aceea nu a avut o reacţie până acum la disputele create în spaţiul public, anunţă prtătorul de cuvânt al BOR.
Filip Stan
14 apr. 2016, 13:51
Biserica Ortodoxă Română, prima reacţie la melodia TAXI: Nu credem că este un cântec anticreştin

Piesa „Despre smerenie” a trupei TAXI nu a fost percepută de Patriarhie drept anticreştină, însă are un mesaj făţiş anti Catedrala Mântuirii, consideră purtătorul de cuvânt al Patriahiei, părintele Vasile Bănescu.

„Melodia şi videoclipul a fost percepute de instituţia Patriarhiei Române ca o simplă melodie şi, evident, cu un mesaj orientat împotriva proiectului Catedralei Naţionale. Nu s-a oferit un comunicat în acest sens, pentru că ar fi disproporţionat ca un simplu cântec să fie întâmpinat de un comunicat al Patriarhiei Române. Deşi cântecul a transmis un mesaj anti proiectul Catedrala Naţională, credem că nu este un cântec anticreştin, antireligios, este un punct de vedere al unor artişti care-şi exprimă gustul, preferinţa pentru un anumit tip de arhitectură bisericească”, a spus părintele Bănescu pentru Mediafax.

Zarva iscată în jurul acestui cântec este, în viziunea Patriahiei Române, exacerbată: „Proiectul Catedralei este insuficient cunoscut, un dialog în marginea acestui proiect ar merita să existe. Reacţiile exacerbate în spaţiu mediatic denotă o absenţa a culturii dialogului, au existat formulări ultrasevere, gesturi care nu ar fi trebuit să se consume. Nu pot decât spera că personalităţile implicate în această melodie şi videoclip sunt suficient de mature încât să accepte un dialog, o informare pe care nu o poate livra decât instituţia care patronează acest proiect de importantă naţională. În privinţa gusturilor, care nu se discută, pot apărea diferenţe. Dar de aici nu rezultă că proiectul Catedralei Naţionale nu ar fi unul care să onoreze cu adevărat din punct de vedere arhitectural sau funcţional România”, mai spune părintele Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române clarifică anvergura proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Părintele pune accent pe semnificaţia simbolică a acestui edificiu, care „dă mărturie despre demnitatea şi identitate ortodoxă a românilor”: „Proiectul include nu doar Biserica care se construieşte acum, ci şi câteva edificii de o mare importanţă culturală, socială, filantropică. Se vor construi, de asemenea, un muzeu al creştinismului românesc, o casă şi o cantină pentru pelerini, săli de coferinţe şi întâlniri internaţionale, chiar un centru de diagnostic şi tratament. Nu e vorba doar de o simplă biserică sau de încă o biserică adăugată celorlalte. Catedrala nu e menită să transmită un mesaj al smereniei, adică o virtute care se clădeşte în timp, în inima fiecăruia, Catedrala dă mărturie despre demnitatea şi identitate ortodoxă a poporului român.”

Citeşte şi: Trupa Taxi a retras de pe Youtube clipul piesei „Despre smerenie”

Trupa Taxi a lansat pe 7 aprilie un videoclip despre smerenie, împreună cu „prieteni” faimoşi, adică mai multe celebrităţi din România. Melodia pledează pentru modestia creştină, în care vedetele repetă pe rând „Dumnezeu preferă lemnul si spaţiile mici”.

„Azi-noapte am avut un vis/ Catedrala Mântuirii Neamului Românesc era gata/ Iar eu… m-am dus la catedrală, de dimineaţă, să-l caut pe Dumnezeu” – este începutul melodiei compuse de Dan Teodorescu, solistul formaţiei.

Autor al melodiilor şi versurilor Taxi, Dan Teodorescu se foloseşte de un pretext, cel al visului, pentru a-şi exprima crezul că Dumnezeu sălăsluieşte în spaţiile intime căutate de cei credincioşi. În videoclipul respectiv apăreau Dan Bittman, Cornel Ilie, Monica Anghel, Virgil Ianţu, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Ştefan Bănică, Robin Proca, Andi Moisescu, Dani Oţil, Paula Chirilă, Horia Moculescu, Toni Grecu, Irina-Margareta Nistor, Dan Byron, Teo Trandafir, Oreste Teodorescu, Pavel Bartoş, Ada Milea, Călin Goia, Mircea Cărtărescu, Horia Vîrlan, Guess Who, Laura Lavric, Andreea Esca, Răzvan Simion, Alexandru Andrieş, Emilia Popescu, Grigore Leşe, Mircea Baniciu, Alexandra Ungureanu, Oana Pellea, Victor Rebengiuc.

Trupa Taxi a anunţat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook că respectă decizia folcloristului Grigore Leşe de a fi scos din videoclipul „Despre smerenie”, şi că retrage clipul de pe Youtube în care apare rapsodul, urmând ca o nouă variantă a filmuleţului, fără Leşe, să apară după Paşte.

Într-o notă de presă publicată pe contul de Facebook al formaţiei Taxi, trupa mai menţionează că acest gest nu este unul de „retragere” sau „răzgăndire”, ci unul de respect faţă de decizia retragerii lui Grigore Leşe. De asemenea, trupa Taxi îşi susţine în continuare credinţa în melodia „Despre smerenie” punctând că va reveni cu noua variantă a videoclipului.

„Respectăm decizia domnului Grigore Leşe de a se retrage din videoclipul „Despre smerenie”. Drept pentru care retragem videoclipul de pe YouTube. Vom reveni – după Paşte – cu o variantă în care domnul Leşe nu va mai fi inclus. Dorim să vă asigurăm că nu ne retragem, nu ne răzgândim. Credem cu tărie în „Despre smerenie” şi vom reveni – cu siguranţă – cu noua variantă a videoclipului. Vă mulţumim!”, a motivat formaţia pe pagina oficială de Facebook.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Furie în tabăra suveranistă după ce Bolojan a dat 50 de milioane de euro pentru Ucraina. Ce reprezintă, de fapt, această sumă pentru România
Capital.ro
Permis de conducere, regulă nouă în 2026 în România. Conducătorii auto care nu mai dau sala
Playtech.ro
Test de personalitate. Calea pe care o alegi îţi arată cât de bine reacţionezi în situaţii de criză
Adevarul
Țara europeană care renunță la sistemul tradițional de pensii: fiecare contribuabil va avea propria „pușculiță”
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Cui spunem, de fapt, La mulți ani, de 1 ianuarie? Este ziua multor români
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend