SUA cer explicaţii Moscovei pentru incidentul cu avioanele ruseşti care au survolat un distrugător american

SUA au comunicat Moscovei preocuparea lor după ce avioane rusești au zburat în această săptămână în apropierea unui distrugător american din Marea Baltică, a anunțat joi Casa Albă, citată de Reuters.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 18:21
SUA cer explicaţii Moscovei pentru incidentul cu avioanele ruseşti care au survolat un distrugător american

‘SUA au comunicat preocupările noastre părții ruse’, a declarat purtătorul de cuvânt Josh Earnest. ‘Pot să vă spun că a avut loc o comunicare și că vom încerca să ne rezolvăm problemele prin intermediul canalelor militare consacrate’, a adăugat el.

Pentagonul a anunțat miercuri că avioane de vânătoare rusești neînarmate au efectuat în această săptămână două zboruri extrem de aproape de distrugătorul militar american USS Donald Cook în apele internaționale din Marea Baltică. Evocând mai multe incidente survenite luni și marți, un reprezentant al Pentagonului a descris survolarea de către avioane Su-24 la mai puțin de 900 de metri distanță de nava americană. ”Este mai agresiv decât tot ceea ce am văzut de ceva timp”, a afirmat responsabilul american.

Manevrele au început luni în condițiile în care distrugătorul american se afla la circa 70 de mile nautice (circa 130 de kilometri) de enclava Kaliningrad, teritoriul cel mai vestic al Rusiei, situat între Marea Baltică, Polonia și Lituania.

Două avioane rusești Su-24 au survolat de 20 de ori nava USS Donald Cook la mai puțin de 900 de metri distanță și la o altitudine de circa 30 de metri, conform oficialului american citat. Ulterior, marți, un elicopter rusesc de luptă antisubmarin Ka-27 a zburat de șapte ori în apropierea navei americane, făcând fotografii. La scurt timp, un avion Su-24 a sosit și a survolat nava ”atât de aproape încât a provocat un vârtej în apă”. Avionul nu era înarmat.

Marinarii americani au încercat de mai multe ori să contacteze aparatul rus pe frecvențe internaționale, dar nu au primit vreun răspuns.”Potrivit comandantului distrugătorului, a fost un act periculos și deloc profesionist”, a adăugat responsabilul american.

Purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Igor Konașenkov, a replicat însă joi că echipajele celor două bombardiere rusești Su-24 au respectat ‘toate regulile de securitate’. ‘După ce au reperat nava (americană) în zona de vizibilitate, piloții ruși s-au îndepărtat de navă, respectând toate regulile de securitate’, a insistat generalul rus, adăugând că ‘nu înțelege reacția indignată’ a SUA.

‘În proximitatea operativă a bazei Flotei Rusiei din Marea Baltică, libertatea de navigare a distrugătorului american nu anulează principiul libertății de zbor a avioanelor’, a mai adăugat el.

Potrivit acestuia, traseul avioanelor ruse — care efectuau zboruri de antrenament deasupra Mării Baltice, trecea prin zona unde se afla distrugătorul american, la aproximativ 70 km de baza navală rusă a Flotei din Marea Baltică.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a reacționat după ce Victor Angelescu a vorbit despre arbitrajele FCSB. „Bă, vă bag pe toți în sac!”. Exclusiv
Capital.ro
ANM a emis Cod galben de caniculă pentru șase județe din vestul României. Temperaturile vor ajunge până la 35 de grade în cursul zilei de duminică, 15 august
Playtech.ro
Merită panourile fotovoltaice dacă ai o factură de numai 150 de lei? De la ce consum începe să fie atractivă investiția
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Se spune sau nu „La mulți ani!” astăzi, de Sfânta Maria? Diferența dintre Sf. Maria Mare și Mică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat