Accident la Raliul Sibiului. Două maşini s-au ciocnit pe proba specială de noapte

Doi copiloți de la Raliul Sibiului se află la Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde li se fac investigații medicale după ce au suferit răni ușoare în urma unei ciocniri pe traseu, în proba specială de noapte, spre stațiunea Păltiniș, a precizat vineri, pentru Agerpres, Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Romania TV
15 apr. 2016, 20:22
Accident la Raliul Sibiului. Două maşini s-au ciocnit pe proba specială de noapte

Este vorba de un bărbat și de o femeie. Sunt conștienți, stabili, acum sunt la Radiologie. Nu par să fie probleme deosebite, e vorba de traumatism de torace, de gleznă. Cei doi pacienți sunt de la raliu„, a declarat Decebal Todăriță.

Contactată de Agerpres, Gabriela Vișan, purtător de cuvânt al competiției, a confirmat că este vorba de cei doi copiloți de la Campionatul Național Dunlop 2, Anamaria Popa și Cătălin Basa.

Proba specială de noapte, în care a avut loc ciocnirea, a fost anulată de organizatori.

Proba Speciala programată să înceapă de la ora 19,08, cu startul la Păltiniș a fost anulată ca urmare a unui incident petrecut în cadrul primei probe de la Curmătură. Din păcate, drumul nu a putut fi eliberat în 20 de minute, așa cum prevede regulamentul, motiv pentru care s-a decis anularea probei de la Păltiniș. După ce au luat startul, la ora 17,00, în prima proba specială de la Curmătură, care măsura 10,80 km, două dintre echipajele care au luat startul în cadrul Campionatului Național 2 Dunlop, s-au ciocnit. Pentru eliberarea zonei s-a acționat rapid, însă drumul nu a putut fi eliberat în timp util, astfel că directorul organizatoric a decis, pentru siguranța echipajelor, să anuleze Păltinișul„, se arată într-un comunicat publicat de organizatori pe site-ul oficial al Raliului Sibiului.

Raliul Sibiului se reia sâmbătă, cu 10 probe speciale, cu o lungime totală de 86,90 km. În premieră, Raliul Sibiului va avea loc și pe Transalpina.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Fotbalistul de la FCSB care l-a șocat pe Andrei Nicolescu: „E ireal cum a reușit să păcălească și să stea în teren!”
Capital.ro
Permisul auto digital schimbă regulile pentru șoferi. Ce pregătește UE după 2026 și ce vor face cei care-l refuză
Playtech.ro
Poți închiria, modifica sau vinde un imobil dacă ai doar drept de folosință? Ce prevede legea în România
Adevarul
Răsturnare de situaţie în cazul copilului de 2 ani mort lângă un tobogan gonflabil. Care este, de fapt, cauza decesului
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este băiețelul care și-a pierdut viața în timp ce se afla pe un tobogan gonflabil, în Satu Mare. Părinții sunt devastați
iamsport.ro
Cristi Chivu este supărat pe un antrenor român: ”Nu uită chestia asta!”
MediaFlux
Ce este complet interzis să faci în cele două zile de Rusalii! Toți credincioșii trebuie să știe asta pe 31 mai și 1 iunie 2026
stirilekanald.ro
Ce sunt bacteriile bune și cum le alegi
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți