PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Vremea frumoasă mai durează câteva zile, apoi se întorc ploile

La sfârşitul acestei săptămâni şi începutul săptămânii viitoare vremea va fi deosebit de caldă, însă de marţi este aşteptată o răcire a vremii şi apariţia precipitaţiilor.
Filip Stan
16 apr. 2016, 13:37
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Vremea frumoasă mai durează câteva zile, apoi se întorc ploile

Duminică, vremea va deveni deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, după-amiaza şi seara în zonele de munte, iar pe parcursul nopţii în nord-vestul teritoriului, dar numai pe arii restrânse se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, dar trecător şi în Câmpia de Vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Deltă şi 30 de grade în extremitatea de sud-vest.

Şi în Bucureşti vremea va fi frumoasă şi deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade.

Luni, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 de grade în regiunile nordice şi în Delta Dunării  şi 32 de grade în Lunca Dunării. În jumătatea nordică a ţării, instabilitatea atmosferică va fi în creştere, iar mai ales după-amiaza şi noaptea vor fi înnorări temporar accentuate şi, pe arii relativ extinse, averse însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi izolat va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări îndeosebi în zonele de munte, dar de scurtă durată, şi în timpul averselor, când trecător va lua aspect de vijelie. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene îşi vor face apariţia pe arii restrânse, îndeosebi spre sfârşitul intervalului.
 

Şi în Bucureşti vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va suflă slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade.

Marţi, vremea se va răci accentuat, astfel încât valorile termice se vor apropia de mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 13 grade în Moldova şi 23 de grade în sudul Munteniei şi al Olteniei. În cursul zilei vor fi înnorări temporar accentuate şi vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, trecător însoţite şi de descărcări electrice, pe arii relativ extinse în centrul, estul şi sudul teritoriului şi izolat în rest. Izolat vor mai fi condiţii de grindină, iar mai ales în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură cantităţile de apă pot fi însemnate. Seara şi noaptea, cerul va deveni variabil, iar aria ploilor se va restrânge spre regiunile sud-estice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, dar şi în Dobrogea, estul Munteniei şi sudul Olteniei.

În Bucureşti, vremea se va răci accentuat, astfel încât valorile termice se vor apropia de cele climatologic normale pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări, temporar accentuate mai ales după-amiază şi seară, când se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Bijuteria care se construiește într-un mare oraș din România! E cel mai mare proiect de acest tip din țară și a costat peste 70 de milioane de euro
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Nume de familie 100% românești. De ce sunt atât de puţine, conform istoricilor
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a scos un jurnalist de pe post: 'Eram la Paris cu fata mea'
MediaFlux
Pericol major în România. Grad de risc ridicat în jumătate dintre locuințe
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume