ALDE ameninţă Guvernul cu o moţiune simplă pe tema fondurilor europene

Guvernul are termen până la începutul lunii mai să prezinte măsurile privind accesarea fondurilor europene, în caz contrar ALDE urmând să depună o moțiune simplă care să sancționeze Executivul pentru acțiune deficitară în acest sens, a anunțat copreședintele ALDE, Daniel Constantin.
Iulian Tudor
18 apr. 2016, 11:15
ALDE ameninţă Guvernul cu o moţiune simplă pe tema fondurilor europene

Suntem extrem de îngrijorați, suntem în data de 18 aprilie și nici până astăzi nu există nici măcar o măsură din fondurile europene din programarea 2014 — 2020 care să fie deschisă. Reamintesc că cea mai mare parte a creșterii economice din 2016 a fost pusă la începutul mandatului de guvernare pe ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene. S-a propus atunci ca 43% din investițiile publice a se face din fonduri europene. Este responsabilitatea Guvernului să vină în fața Parlamentului cât mai rapid cu putință, astfel încât să prezinte anumite termene la care vor fi lansate măsurile cu finanțare din fonduri europene. Facem așadar un apel către prim-ministru și, dacă până în primele zile din luna mai nu se vor lansa măsurile, dacă nu se va lua o măsură la Ministerul Fondurilor Europene, ALDE ș-a propus să vină la nivelul Parlamentului cu o moțiune simplă prin care să sancționeze acțiunea deficitară pe care o are Guvernul în ceea ce înseamnă accesarea de fonduri europene„, a precizat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.

În opinia acestuia, noul ministru al Muncii, Dragoș Pîslaru, numit luni, ar fi fost mai potrivit la portofoliul fondurilor europene.

Rămân la părerea că era mult mai bun pentru Ministerul Fondurilor Europene, acolo unde vedem că România, din păcate, pe zi ce trece, are o problemă din ce în ce mai mare. (…) Toate aceste numiri nu sunt de natură să ne încălzească pe noi sau pe români. Dincolo de demiteri și de numiri, rămânem cu o problemă uriașă pe care tot sectorul public și tot ce înseamnă salariați în momentul de față o au — lipsa unei legi a salarizării unice care să echilibreze derapajele pe care le avem în acest sistem în țara noastră.(…) Avem informații că doamna ministru Costea a fost pusă în fața unei situații în care a trebuit să avizeze un proiect de lege la care nu a lucrat. Avem informații că în Ministerul Muncii s-a lucrat la mai multe variante, niciuna nu a fost acceptată și a fost pusă în situația în care a trebuit să avizeze un proiect de ordonanță de urgență care nu îi aparținea„, a susținut Constantin.

Potrivit acestuia, România se află „în haos” și în ceea ce privește Legea salarizării unice, iar Guvernul „trebuie să-și asume rapid” un proiect în acest sens, fie sub forma unei ordonanțe de urgență sau a unui proiect de lege.

Încă nu avem o dată la care Guvernul va veni cu un proiect foarte serios în întâmpinarea așteptărilor pe care românii le au în această perioadă. Facem încă odată apel la Guvern, la premierul Dacian Cioloș, căruia nu noi i-am făcut guvernul, să ia o decizie (…) astfel încât să-și îndeplinească acest angajament luat încă din luna noiembrie — să vină cât mai repede cu un proiect de lege privind legea salarizării unice. (…) România a cunoscut o creștere economică substanțială în anii 2013, 2014, 2015 și cred că era momentul ca aceasta să se reflecte și în buzunarul cetățenilor. În continuare se creează foarte multe diferențe între categoriile sociale„, a motivat liderul ALDE.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
„Legea Novak”, blocată de Nicuşor Dan! Preşedintele contestă proiectul de lege la Curtea Constituţională. Exclusiv
Capital.ro
UPDATE Decizie pentru Horațiu Potra și Călin Georgescu. Potra, fiul şi nepotul său rămân în arest
Playtech.ro
Meserii bine plătite, dar fără facultate. Câştigi peste 7.000 de lei pe lună în aceste domenii banale
Adevarul
Șoc dintr-o bază aeriană rusă. Pilotul şi copilotul unui avion Su-34 au murit după ce sistemul de catapultare s-a declanșat într-un hangar
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un mare campion al CS Dinamo s-a stins din viață! Când și unde va fi înmormântat regretatul sportiv
iamsport.ro
Revenire neașteptată: fostul jucător al FCSB, aproape de a semna cu echipa care visează să devină o forță în SuperLiga!
MediaFlux
Autopsia Rodicăi Stănoiu nu a evidențiat leziuni recente, doar fracturi de coaste mai vechi. Ancheta continuă
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde