Înscriere grădiniţă 2016: Când se va face şi de ce acte vor avea nevoie părinţii

Înscrierea copiilor la grădiniţă, pentru anul şcolar 2016-2017, se va desfăşura în perioada următoare, în acest sens părinţii având nevoie de o serie de documente. În mod normal, fiecare unitate de învăţământ preşcolar va trebui să-şi stabilească un program de înregistrare şi să pună la dispoziţia părinţilor toate informaţiile necesare acestora.
Iulian Tudor
19 apr. 2016, 06:08
Înscriere grădiniţă 2016: Când se va face şi de ce acte vor avea nevoie părinţii

Copiii vor putea fi înregistraţi la grădiniţă, pentru anul şcolar 2016-2017, după ce se termină înscrierile în clasa pregătitoare.

„De regulă, după încheierea procesului de înscriere a copiilor în învăţământul primar, au loc înscrierile în învăţământul preşcolar. În acest moment, încă nu a fost stabilită şi comunicată în teritoriu perioada de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar”, au explicat reprezentanţii Compartimentului de informare publică din cadrul MENCS, potrivit avocatnet.ro.

Înscrierile în clasa pregătitoare s-au desfăşurat anul acesta în perioadele 29 februarie – 18 martie şi 30 martie – 8 aprilie, după cum a informat AvocatNet.ro. Totuşi, calendarul ministerului stabileşte că înscrierea se va încheia efectiv vinerea aceasta, după soluţionarea tuturor cererilor depuse de părinţi. În aceste condiţii, este de aşteptat ca înregistrarea la grădiniţă să înceapă în următoarele săptămâni.

Citeşte şi A început a doua etapă de înscrieri la clasa pregătitoare

Anul trecut, finalizarea înscrierii în învăţământul primar a avut loc la data de 17 aprilie, iar înregistrările la grădiniţă au început pe 27 aprilie. De reţinut este că fiecare grădiniţă în parte a trebuit să-şi stabilească un calendar propriu de înscriere, astfel că părinţilor le este recomandat să ceară informaţii din timp direct de la unităţile de care sunt interesaţi.

Fişa medicală şi avizul epidemiologic, printre actele necesare

În ţara noastră, învăţământul preşcolar de stat este gratuit, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar, cu precizarea că grădiniţele pot fi de stat sau particulare.

Potrivit actului normativ, actele de care au nevoie părinţii pentru a-şi înscrie copiii la grădiniţă sunt următoarele:

cererea de înscriere;

adeverinţele cu veniturile părinţilor sau alte acte doveditoare ale veniturilor familiale (pentru

grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal);

certificatul de naştere al copilului (copie certificată);

fişa medicală;

avizul epidemiologic.

Încrierea în grădiniţele de stat se face fără preceperea unei taxe de înscriere, plus că, în procesul de înregistrare a copiilor, discriminarea după orice fel de criteriu este interzisă.

Citeşte şi PNL: Grădiniţele să fie obligate să instaleze camere de supraveghere şi să fie controlate de două ori pe an

Transferarea unui copil de la o grădiniţă la alta poate fi făcută la cererea părinţilor sau a susţinătorilor legali, în baza avizelor celor două unităţi şi în limita locurilor planificate. În ceea ce priveşte scoaterea unui copil din evidenţa unei grădiniţe, acest lucru se poate face în caz de boală infecţioasă cronică (cu avizul medicului) sau în cazul în care copilul lipseşte fără motivare timp de două săptămâni la rând.

Important! La momentul înscrierii în învăţământul preşcolar, grădiniţele încheie cu părinţii un contract educaţional ce include drepturile şi obligaţiile părţilor, prevede în momentul de faţă Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Grădiniţele, împărţite în funcţie de program

Învăţământul preşcolar este organizat pe grupe constituite în funcţie de de vârsta copiilor sau nivelul de dezvoltare globală al acestora, potrivit regulamentului amintit mai sus. În grădiniţe pot fi organizate grupe sau secţii de copii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi grupe cu profil artistic, sportiv sau de limbi moderne, de exemplu.

„Pentru asigurarea continuităţii între învăţământul preşcolar şi cel primar, se organizează şi se generalizează treptat grupa pregătitoare pentru şcoală. În situaţii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzând copii de niveluri diferite de vârstă şi de dezvoltare”, scrie în Ordinul nr. 4464/2000.

Unităţile de învăţământ preşcolar pot fi organizate după cum urmează:

grădiniţe cu program normal (cinci ore pe zi), care asigură educaţia şi pregătirea corespunzătoare a copiilor pentru şcoală şi viaţa socială;
grădiniţe cu program prelungit (zece ore pe zi), care asigură educaţia şi pregătirea corespunzătoare a copiilor pentru şcoală şi viaţa socială, precum şi protecţia socială a acestora (hrană, supraveghere şi odihnă);
grădiniţe cu program săptămânal, care asigură educaţia şi pregătirea corespunzătoare a copiilor pentru şcoală şi viaţa socială, precum şi protecţia, hrana, supravegherea şi odihna celor proveniţi din medii sociale şi familii defavorizate, pe durata unei săptămâni.

„În situaţii deosebite, grădiniţa de copii poate funcţiona cu grupe integrate (orar normal cu orar prelungit şi/sau orar săptămânal) indiferent de programul solicitat de părinţi, respectându-se prevederile legale în vigoare. Organizarea acestora se face în funcţie de solicitările părinţilor, de condiţiile materiale de funcţionare şi de nivelul de protecţie şi educaţie pe care le necesită copiii”, mai este menţionat în actul normativ, fiind subliniat că o grupă de preşcolari are, în medie, 15 copii, însă nu mai puţin de zece şi nu mai mult de 20.

Pentru mai multe detalii, citiţi avocatnet.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România