Proiect de lege: Omisiunea de a denunţa fapte penale în 30 de zile se pedepseşte cu închisoare între 2-6 ani

Senatorul independent Ioan Ghişe a depus la Senat o iniţiativă legislativă care prevede închisoare de la doi la şase ani pentru omisiunea de a denunţa în 30 de zile săvârşirea oricărei fapte prevăzută de Codul penal.
Filip Stan
19 apr. 2016, 14:29
Proiect de lege: Omisiunea de a denunţa fapte penale în 30 de zile se pedepseşte cu închisoare între 2-6 ani

„Omisiunea de a denunţa în maximum 30 de zile săvârşirea unei fapte prevăzute de Codul penal se pedepseşte cu închisoare de la doi la şase ani”, prevede proiectul de lege.

Ioan Ghişe consideră că „societatea românească este bulversată de mulţimea de denunţuri ale unor presupuse fapte penale vechi de mai mulţi ani, chiar opt sau zece ani. Implicaţiile scandalurilor publice generate de aceste denunţuri sunt sociale, politice, administrative, instituţionale şi economice”, potrivit expunerii de motive.

De asemenea, senatorul consideră că arestările aleşilor pentru fapte comise cu mulţi ani în urmă şi denunţate recent ştirbesc „autoritatea publică”.

„Autoritatea publică este grav ştirbită de arestările celor aleşi în funcţii de demnitate publică pentru fapte penale presupuse a fi comise cu mulţi ani înainte de a fi aleşi, dar denunţate după mulţi ani”, potrivit expunerii de motive.

Ghişe afirmă, totodată, că mediul social, economic, administrativ şi politic trebuie „însăntoşit” prin „celeritatea finalizării cercetării penale”, iar denunţare trebuie să se facă rapid, iar omisiunea să se pedepsească „mai aspru”.

Pentru acest proiect de lege, Senatul a fost prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Iubita lui Kylian Mbappe, decizie radicală după ce fanii au strâns peste 2.000.000 de semnături pentru plecarea starului de la Real Madrid
Capital.ro
Schimbare pentru românii care își fac carte de identitate. Ce acte ar putea dispărea din procedură. Autoritățile, obligate să verifice singure
Playtech.ro
Luna albastră din mai 2026 luminează cerul: când se vede fenomenul rar și de ce nu va fi, de fapt, albastră
Adevarul
O familie cu doi copii a vândut tot și a plecat în jurul lumii: „Nu au nevoie de școală”
wowbiz.ro
Cu ce se confruntă Valentin Sanfira, după divorț. Artistul a scris un mesaj în mediul online: „Plâng de fiecare dată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trafic blocat pe Autostrada A3, după o ciocnire în lanț cu 7 mașini
iamsport.ro
Este ultimul care a vorbit cu Mircea Lucescu și a dezvăluit ce l-a rugat fostul selecționer de pe patul de spital: ”Au fost momente dificile”
MediaFlux
Gest incredibil făcut de Donald Trump față de o fetiță. Momentul jenant din Biroul Oval a fost filmat VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR