Atac sinucigaş în Nigeria soldat cu morţi şi răniţi

Cel puţin şapte persoane au murit, între care şi copii, după ce două femei kamikaze s-au detonat în apropiere de o tabără de refugiaţi de la frontiera cameruneză, din nord-estul ţării, unde operează gruparea teroristă Boko Haram, relatează Le Figaro, citând armata nigeriană.
Romania TV
22 apr. 2016, 07:14
Atac sinucigaş în Nigeria soldat cu morţi şi răniţi

Atacul a avut loc miercuri în localitatea Banki, de la frontiera cameruneză, situată la 130 de kilometri sud-est de Maiduguri, capitala statului Borno din Nigeria, unde operează gruparea islamistă Boko Haram.

„Şapte persoane au murit. Este vorba de doi atacatori kamikaze”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al armatei nigeriene, Sani Usman. Armata a anunţat joi atacul pe fondul cvasi-lipsei de mijloace de comunicare în zonă.

„Cele două femei kamikaze au ajuns ieri (miercuri) la un punct de control al armatei şi miliţiei civile”, a precizat un membru al miliţiei sub protecţia anonimatului, potrivit Mediafax.

„Femeile şi-a detonat centurile explozive succesiv. Una a amurit pe loc, iar cealaltă este grav rănită”, a precizat aceeaşi sursă, femeia murit ulterior. În afară de cele două kamikaze, „şapte persoane au murit, printre acre două femei şi copiii acestora”, a declarat membrul miliţiei civile.

El a adăugat că „nouă persoane au fost rănite, pe care noi le-am transportat la Maiduguri pentru a fi tratate”.

Atacul nu a fost revendicat, dar corespunde modului de operare al grupării Boko Haram, care în ultimul an şi jumătate şi-au intensificat atacurile prin folosirea femeilor şi a fetelor tinere pe post de kamikaze, împotriva armatei nigeriene care a preluat mai multe zone controalate de terorişti.

Atacurile grupării vizează moschei, locuri aglomerate în general, dar şi tabere în care locuiesc persoane nevoie să-şi părăsească locuinţele din cauza acestui conflict izbucnit din 2009, soldat cu 20.000 de morţi şi 2,3 milioane de refugiaţi.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Cum arată lupta la titlu în SuperLiga după 11 etape. Adrian Ilie și Cristi Balaj și-au ales favoritele
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 14 octombrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici prețuri
Playtech.ro
Ce a cumpărat o româncă cu 6 lei de la Lidl. A luat două „pungi antirisipă” şi a fotografiat toate alimentele: „Ce ziceţi? Merită?”
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Papa Leon, operat pentru îndepărtarea unei formațiuni pulmonare. Diagnosticul confirmat de medici
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Tradiții de Sfânta Parascheva. Ce e interzis să faci în ziua de 14 octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT