Joi Mare, ziua celor 12 lumânări cu PUTERI MIRACULOASE. Vezi ce spune tradiţia despre ouăle roşii

Ouăle roșii, alături de tradiționala pască, reprezintă elemente specifice Sfintei Sărbători de Paști, care nu pot lipsi de pe masa niciunui bun creștin. Joia Mare este o zi cu semnificaţii importante în credinţa creştin ortodoxă. Astăzi la Biserică se citesc Deniile şi sunt aprinse 12 lumânări, care potrivit tradiţiei, au puteri miraculoase.
Filip Stan
28 apr. 2016, 05:47
Joi Mare, ziua celor 12 lumânări cu PUTERI MIRACULOASE. Vezi ce spune tradiţia despre ouăle roşii

Preoţii spun că este bine ca din cele 12 lumânări să se aprindă câtea una în fiecare lună, la momente importante pentru familie. În majoritatea gospodăriilor în Joia Mare se coace pasca şi se înroşesc ouălele, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Se spune că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

Legendele creștine leagă simbolul ouălor roșii de patimile lui Iisus. Astfel, una dintre ipotezele care stau la originea acestei datini ar fi aceea conform căreia Maica Domnului, venind să-și vadă Fiul răstignit, a adus niște ouă într-un coș, pe care l-a așezat sub cruce, iar acestea s-au înroșit cu sângele Domnului. De asemenea, atunci când Iisus Hristos a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roșii. Totodată, conform site-ului www.biserica.org, se povestește că, după ce Iisus a fost răstignit, fariseii au făcut un ospăț de bucurie, iar unul dintre ei ar fi spus: ”Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus”. Și pe dată ouăle s-au făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.

Cu multe secole înainte de Hristos, exista obiceiul de a oferi în dar ouă colorate, la marile sărbători, îndeosebi la cele de înnoire a timpului. Oul este el însuși generator de viață, un simbol al regenerării, al purificării, al veșniciei. ”Oul a sintetizat misterul Creațiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea, deci și omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinței tuturor popoarelor din lume”, spunea folcloristul Artur Gorovei, într-un studiu apărut în anul 1937. La creștini, oul este simbolul Mântuitorului, care părăsește mormântul și se întoarce la viață, potrivit etnologului Ion Ghinoiu.

Vezi si: Patriarhia Română va aduce Lumina Sfântă cu un avion privat de la Ierusalim

În România, cea mai veche mențiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paști se regăsește în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar, pe rând, al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Ștefan Cantacuzino (1714-1715), care a descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se amintește despre ouăle de Paști în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iași, în anul 1762.

Înroșirea ouălor de Paști se face în Joia Mare, existând credința că ouăle fierte și înroșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, culoarea roșie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar îndeosebi sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii. La noi, însă, de Paști, ouăle nu se vopsesc doar în roșu, ci și în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii. Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiția încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artiști populari. Ouăle încondeiate se mai numesc și „ouă muncite”, dedicând astfel efortul depus pentru desăvârșirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru lume.

Potrivit Agerpres, încondeierea ouălor se realizează folosind tehnici speciale și constă în aplicarea unor desene deosebite, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Astfel, pe ele regăsim frunze, brazi, flori de măceș, grâu, pești, coarne de cerb, steaua magilor, crucea Paștelui și chiar icoane pictate. De asemenea, se mai încondeiază ouă cu motive tradiționale de pe cămășile populare.

De obicei, se folosesc trei-patru culori: roșu, care simbolizează soarele, focul și dragostea; negru, care simbolizează eternitatea, statornicia, dar și suferințele Domnului Iisus Hristos pe cruce; galben — lumina, bogăția recoltelor, tinerețea; verde — forța naturii, rodnicie, speranță și albastru — sănătate, seninul cerului. Pentru a realiza ouă decorative de Paști, în Vrancea și la Putna Sucevei se folosesc vopsele în relief, în Bucovina se aplică mărgele, în Neamț se fac ouă decorative din lemn, iar în Harghita, se fac ouă din lut. De asemenea, pentru încondeierea ouălor, în unele părți ale țării se folosesc ouă fierte, iar în alte zone — ouă golite de conținut.

Odinioară, se foloseau plante pentru obținerea acestor culori, dar în zilele noastre se folosesc mai mult vopseluri chimice. Cu toate acestea, unele gospodine păstrează încă rețetele străvechi pentru prepararea culorilor vegetale, obținute din plante culese din vreme și lăsate la uscat. Astfel, culoarea roșie se poate obține din cojile de ceapă roșie, din frunzele mărului pădureț sau din sovârf, galbenul se obține din flori de tei sau frunze de mesteacăn, albastrul — din viorele, iar pentru verde se folosește răchițica.

Meșterii populari găsesc o diferență foarte mare între cele două tipuri de vopseluri, căci cele vegetale, prin căldura lor, conferă oului o amprentă estetică deosebită. Totodată, aceștia pun mare preț pe atmosfera de liniște, înțelegere, calm și bunătate, atât de necesară în timpul încondeierii, fiindcă această tehnică cere răbdare și este una foarte dificilă.

Vezis si: Ouăle de Paşte – Istorie, simboluri şi tradiţii

În noaptea de Înviere, gospodinele duc la biserică un coș cu ouă roșii, pască și cozonac, care urmează să fie sfințite de preot. După slujbă și în zilele care urmează, se obișnuiește să se ciocnească ouăle, după un ritual anume. Astfel, ca regulă generală, cel mai vârstnic bărbat de la masă este primul care ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, rostind formula ”Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: ”Adevărat a Înviat!”. Oul a cărui coajă a plesnit este oferit celui care l-a spart.

În Transilvania, la începutul mesei, capul familiei jertfește un ou slujit la slujba din noaptea Învierii, îl curăță și îl împarte tuturor membrilor familiei, spre a fi mâncat sacramental, potrivit celor consemnate de Ion Ghinoiu, în ”Obiceiuri populare de peste an”. Cojile ouălor sunt aruncate fie pe pământ, pentru fertilizarea holdelor, fie pe apele curgătoare, pentru a da de veste Blajinilor că a sosit Paștele. Ciocnitul ouălor simbolizează jertfa Domnului Iisus Hristos și este permis numai după noaptea de Înviere și până la Înălțare.

Vezi si: Săptămâna Mare: Slujba Deniei celor 12 Evanghelii

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Cum uzi corect vinetele ca să nu fie amare. Trucul simplu care te ajută să ai o recoltă bogată
Capital.ro
Taxă obligatorie în România. Șoferii care achită până la 5.315 lei. Decizia se aplică de la 1 iulie
Playtech.ro
Români plecaţi ani de zile în Marea Britanie au decis să se întoarcă în România. După 11 luni, au regretat decizia: 'Nu are rost, nu mai...
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
Irinel Columbeanu, de negăsit! Nimeni nu reușește să dea de fostul afacerist de zile întregi. Ce spune patronul azilului din Ghermănești despre întreaga situație?
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Trump a făcut marele anunț. Ținta a fost fixată.
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cod galben de caniculă și disconfort termic în sudul României! Temperaturile maxime vor atinge 36 de grade Celsius
Cancan.ro
Ștefan Mandachi, prima REACȚIE după ce iubita cu care are un copil a cerut ordin de protecție împotriva lui: 'Declar cu toată fermitatea!'
Playsport.ro
Uimirea unui tânăr din Danemarca atunci când i-a cunoscut pe părinţii iubitei sale românce. „Nu știu e normal așa ceva”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicală. A murit un celebru artist. A lăsat în urmă o moștenire artistică de neînlocuit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Data la care vor fi reîncărcate cardurile sociale 2025: Suma de bani pe care urmează să o primească românii
MediaFlux
Putin e scos din minți! Lovitura decisivă dată de UE
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mugur Isărescu are probleme în afacerile familiei