Constantin Cerbulescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC

Constantin Cerbulescu a demisionat din postul de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), atribuţiile de conducere fiind preluate temporar de vicepreşedintele Rodica Mioara Toth, în baza unei decizii semnate de premierul Victor Ponta.
Romania TV
17 mai 2012, 15:57
Constantin Cerbulescu a demisionat din funcţia de preşedinte ANPC

Rodica Mioara Toth, care a deţinut până în prezent funcţia de vicepreşedinte ANPC, are 45 de ani, este căsătorită şi are un copil. A absolvit Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza-Colegiul Naţional de Afaceri Interne, Secţiunea Afaceri Interne Europene şi Universitatea Naţională de Apărare Carol I–Colegiul Naţional de Apărare, specializarea „Securitate şi bună guvernare”. De asemenea, preşedintele interimar al ANPC a absolvit şi Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti. Cariera politică şi-a început-o în anul 2002 ca simplu mebru al Partidului Democrat, ajungând ca în perioada 2003-2007 să deţină funcţia de Preşedinte al organizaţiei de femei PD sector 2.

Eugen Tomac s-a retras la rândul său din funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Ştefan Gati a solicitat să fie eliberat din postul de secretar general al Ministerului Sănătăţii, iar Ciprian Sebastian Badea a fost retras din funcţia de secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor.

Premierul a semnat şi decizia prin care Ovidiu Putura (PNL), judecător şi director la Direcţia de contencios administrativ din Ministerul Justiţiei, este numit secretar de stat în acest minister.