Adrian Curaj: România începe să devină atractivă ştiiţific

Prezent la evenimentul de final al Conferinței „Diaspora și prietenii săi", organizată la Timișoara, ministrul Educației, Adrian Curaj, a atras atenția asupra faptului că oamenii așteaptă mai multă predictibilitate, dar și că mesajul Diasporei este acela că ceva a început să se miște în cercetarea românească.
Roxana Gagiu
29 apr. 2016, 10:45
Adrian Curaj: România începe să devină atractivă ştiiţific

„Concluziile sunt bune, dar nu laudative, nu ăsta era scopul conferinţei. Oamenii apreciază, în primul rând, trendul pozitiv, de la mesajul de la ediţiile precedente, cu Diasporei>, acum mesajul Diasporei este că ceva se mişcă. Putem colabora şi, de fapt, ne ajutăm unii pe alţii ca să facem performanţă în ştiinţă, inovare, cercetare. Deci este un mesaj foarte bun, sigur oamenii aşteaptă mai multă predictibilitate şi asta încercăm să facem, mai multă coerenţă şi perseverenţă în a ridica standardele de evaluare. Oamenii apreciază, de asemenea, că există mobilitatea aceasta a cercetătorilor, dar şi că nu mai aşteptăm resurse din altă parte, ci că punem şi noi resurse. Pentru mine este importantă o circulaţie a elitelor, pentru ca sistemul românesc de specialitate să fie acolo unde îi este locul. Susţinem prin diferite sisteme de evaluare proiectele cele mai bune (…) Repet, esenţială este predictibilitatea, am avut proiecte minunate, dar pe care le-am finanţat la jumătate, la trei sferturi, uneori am uitat să le finanţăm”, a declarat Adrian Curaj.

În perioada 25-28 aprilie, Timișoara a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente din domeniul cercetării științifice din acest an. Conferința „Diaspora și prietenii săi”, la care au participat aproape 1.000 de cercetători români din peste 30 de țări, s-a încheiat ieri, după trei zile de dezbateri și de activități în cadrul celor 21 de workshop-uri exploratorii în domenii diverse.

Aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, conferința, aflată la cea de-a IV-a ediţie, a fost organizată organizat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) şi Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCȘ).

Evenimentul și-a propus să aducă laolaltă cercetători români din țară și din Diaspora, că crească vizibilitatea și impactul internaţional al rezultatelor ştiinţifice româneşti și să stimuleze colaborarea între instituţiile de învăţământ superior şi cercetare din România şi cele de peste graniţă, unde activează Diaspora românească.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo și-a luat mașină în valoare de peste 1 milion de euro. Ce preferințe a avut fotbalistul
Capital.ro
Se pune poprire pe conturi și salariu. Banca transmite notificări și dă termen de 30 de zile. Românii care trebuie să achite banii de urgență
Playtech.ro
Ce reprezintă stelele unui hotel. Diferenţele clare între o cazare de trei şi patru stele
Adevarul
Cât de mare a riscul ca europenii să intre în război cu Iran: „Trebuie acoperire aeriană, portavioanele vor fi cele ale francezilor și britanicilor”
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi