Vinerea neagră la Poşta Română: 6.500 de concedieri

Poşta Română va disponibiliza aproape 20% din personal pentru evitarea insolvenţei, prin plecarea în următoarele trei luni a 1.029 de salariaţi, programul de reorganizare vizând în etapa a doua trimiterea în şomaj a încă 5.500 de angajaţi.
Romania TV
18 mai 2012, 07:31
Vinerea neagră la Poşta Română: 6.500 de concedieri

„Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Poşta Română a analizat, vineri, soluţiile pentru evitarea intrării în insolvenţă a companiei, aprobând prima etapă de reorganizare, prin care vor fi disponibilizate 1.029 de persoane, 949 numai din cadrul conducerii şi administraţiei”, se arată într-un comunicat al companiei, preluat de Mediafax.

Poşta Română are circa 35.000 de angajaţi. Compania a înregistrat în ultimii trei ani pierderi care cumulează aproximativ 100 milioane de euro.

Directorul general al CNPR, Ion Smeeianu, a declarat, după încheierea şedinţei Consiliului de Administraţie, că a primit sprijin pentru noua structură organizatorică şi pentru disponibilizările care vor fi făcute în prima fază.

„Vrem să facem o evaluare post cu post, poziţie cu poziţie şi în zona direct productivă, pentru ca, în a doua fază de reorganizare a companiei, să mai fie disponibilizate circa 5.500 de persoane, în urma discuţiilor cu sindicatele”, spus Smeeianu.

În paralel cu disponibilizările vor fi implementate noi strategii comerciale, de scădere a cheltuielilor şi de creştere a veniturilor, prin dezvoltarea serviciilor oferite de către Poşta Română, se mai spune în comunicat.

Contactat de MEDIAFAX, Smeeianu a spus că prima etapă a programului de reorganizare va fi pusă în aplicare în următoarele trei luni.

„A doua etapă va fi discutată în Consiliul de Administraţie în cel mult două luni, după ce se va realiza o analiză”, a mai spus şeful Poştei.

Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.000 de oficii poştale.

Acţionarii companiei sunt Ministerul Comunicaţiilor, cu o participaţie de 75%, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capital.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Se extinde ancheta crimei din Bihor. Ce faptă nu recunoaște sub nicio formă călăul Alisiei. Noi dezvăluiri îngrozitoare
Capital.ro
Noua lege a salarizării va schimba grila din sistemul public. Dragoș Pîslaru: Trebuie să ieșim din zona de populism
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
Cum a schimbat creșterea TVA pentru locuințe noi piața imobiliară. „Oamenii sunt mai atenți la calitatea proiectului, la reputația dezvoltatorului”
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Măsuri de securitate de urgență, în Capitală. Polițiștii iau măsuri sporite
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi