Valeriu Zgonea: Aşa cum am fost dat afară, şi preşedintele partidului poate fi dat afară

Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, a declarat marți că nu a primit niciun document oficial privind excluderea sa din Partidul Social Democrat.
Filip Stan
03 mai 2016, 14:45
Valeriu Zgonea: Aşa cum am fost dat afară, şi preşedintele partidului poate fi dat afară

„Este important pentru fiecare dintre noi să vedem ce se întâmplă în interiorul unui partid și cum foarte ușor un membru de partid, care își exprimă opinia, poate fi sancționat. În rest, și eu aștept din partea conducerii PSD, pe care o respect, o decizie, un document care să ne explice tuturor, și dvs și fostului membru al PSD Valeriu Zgonea, cum poate fi sancționată libertatea de expresie în 2016 într-un partid democratic în Romania. Că, mâine-poimâine, mă gândesc că, așa cum am fost dat afară, și președintele partidului poate fi dat afară atunci când exprimă o altă opinie decât cea a Comitetului Executiv Național, și atunci înseamnă că ceva este în neregulă cu statutul nostru. Dacă sute de mii de oameni te votează și ceilalți te sancționează pentru că ai o altă opinie exprimată în interior și respectând toate procedurile statutare… Ai venit de bunăvoie în partid, te-au validat ca membru al partidului”, a declarat Zgonea la Parlament, citat de Agerpres.

Întrebat de jurnaliști dacă apreciază ca fiind nelegală decizia privind excluderea sa din PSD, Zgonea a invocat aceeași lipsă a unui document. „Aș putea să discut cu dvs. pe un document dacă și eu și dvs l-am avea. Aveți un comunicat de presă? Nici eu nu îl am. Când o să-l am, o să discutăm. Deocamdată eu v-am prezentat un articol (pe Facebook — n.r.) ca să vadă opinia publică cum se aleg oamenii într-un congres cu câteva mii de reprezentanți ai PSD, cum se alege o conducere și cum este validat președintele partidului. Pe cale de consecință, mâine — poimâine ne trezim că dl Dragnea e dat afară din partid pentru că are o altă opinie contrară membrilor Comitetului Executiv Național”, a afirmat președintele Camerei Deputaților.

Anterior, Zgonea a postat marți pe pagina sa de Facebook un articol din Statutul PSD, care se referă în esență la atribuțiile pe care le are congresul, între aceasta fiind și revocarea președintelui executiv. „Acum, că a trecut Săptămâna Patimilor și am petrecut în familie Sfintele sărbători de Paști, e momentul să nu uităm de valori, inclusiv în politică. Legalitatea e una din aceste valori, haideți să ne uitam puțin la legalitatea deciziei de săptămâna trecută (art. 120 din Statut)”, a scris el pe pagina de socializare.

Citeşte şi: PSD a cerut revocarea lui Valeriu Zgonea de la şefia Camerei Deputaţilor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
„The Blue Road”, noul thriller Netflix despre crime în serie și doi detectivi din țări rivale. Când va fi lansarea
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Putin, vânat în aer în propriul avion. Atac cu drone și haos pe aeroporturi
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte