Manifestaţii de amploare în Grecia. Aproape 15.000 de persoane sunt nemulţumite de reforma pensiilor

Aproape 15.000 de persoane au manifestat duminică în orașele Atena și Salonic, la apelul unor organizații de stânga, pentru a protesta față de reforma pensiilor, aflată în dezbatere în parlament, potrivit unei surse a poliției, relatează AFP.
Filip Stan
08 mai 2016, 12:33
Manifestaţii de amploare în Grecia. Aproape 15.000 de persoane sunt nemulţumite de reforma pensiilor

Proiectul de lege, care prevede creșterea cotizațiilor pensionarilor și a impozitelor, face parte din măsurile de austeritate cerute de către creditorii Atenei, Uniunea Europeană (UE) și Fondul Monetar Internațional (FMI). Miniștrii de finanțe din statele membre ale euro se vor reuni luni la Bruxelles pentru a evalua reformele realizate de Grecia în schimbul unui împrumut internațional acordat țării în 2015.

Manifestațiile au început în cursul dimineții, cu Frontul de luptă al muncitorilor (Pame), considerat apropiat partidului comunist elen KKE: 7.000 de simpatizanți au defilat la Atena și 6.000 la Salonic, al doilea oraș ca mărime al Greciei, situat în nord. ”Protecție socială, publică și obligatorie pentru toți. Plutocrația trebuie să plătească”, scria pe banderola principală a sindicatului.

O a doua adunare, la apelul sindicatului din sectorul privat GSEE, nu a reușit la începutul după-amiezii să strângă decât câte o mie de persoane în cele două orașe, potrivit sursei poliției. ”NU disoluției sistemului de protecție socială”, ”NU continuării austerității”, scandau manifestanții.

Mii de simpatizanți ai Pame au manifestat vineri și sâmbătă la Atena, în timpul grevei de 48 de ore declarate în sectorul public și cel privat și care a paralizat transporturile în comun.

Sindicatul din sectorul public Adedy, care cere retragerea proiectului de reformă, prevede organizarea unei manifestații și a unui concert în apropiere de parlament, unde deputații discută proiectul începând de sâmbătă.

Circulația în centrul Atenei era blocată și numeroși polițiști erau prezenți pe străzi.

Citeşte şi Noi măsuri de AUSTERITATE în Grecia. Populaţia nemulţumită intră în grevă 72 de ore

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cristi Borcea, multimilionar încă de pe vremea lui Ceaușescu. Dezvăluri incredibile ale lui Mitică Dragomir: „Avea trei metri cubi de bancnote!”
Capital.ro
Gheorghe Dincă nu se oprește. Criminalul din Caracal face o nouă mutare în instanță. Cum ar putea ieși din închisoare
Playtech.ro
Cum să ai cu 4 grade mai puțin în casă fără să pornești aerul condiționat. Detaliul de la fereastră care poate face diferența
Adevarul
Ucraina îl umilește din nou pe Putin. Inovațiile ucrainenilor erodează avantajul numeric al Rusiei
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Horoscop 22 iunie. Ziua în care se încheie mai multe capitole importante pentru nativi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?