Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii va fi dezbătută luni

Camera Deputaţilor va dezbate, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, depusă la Biroul Permanent de PSD şi ALDE.
Filip Stan
10 mai 2016, 13:43
Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii va fi dezbătută luni

Moţiunea simplă „Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă” îndreptată împotriva ministrului Agriculturii, semnată de 84 de parlamentari PSD şi ALDE, va fi dezbătută luni, la ora 16:00, în plenul Camerei Deputaţilor, urmând ca votul final să fie dat marţi, potrivit hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Iniţiatorii susţin că „în decursul anilor trecuţi Guvernul Ponta a reuşit să aducă agricultura şi industria alimentară pe unul dintre primele locuri în economia românească”, iar actualul ministru al agriculturii Achim Irimescu are ca „preocupare zilnică” distrugerea „acestui sistem performant pe care l-a parazitat”.

„Preocuparea zilnică a acestui ministru este de a distruge câte ceva din sistemul performant pe care l-a paralizat, fără a construi absolut nimic. Trecând peste declaraţiile halucinante ale domnului Irimescu, prin care a nenorocit fermierii şi investitorii români din sectorul alimentar sau uneori au stârnit râsul unei ţări întregi, acţiunile şi inacţiunile ministrului Irimescu afectează siguranţa naţională, prin ameninţarea securităţii alimentare a României”, susţin semnatarii moţiunii simple.

PSD şi ALDE susţin că Achim Irimescu trebuie să plece „pentru a nu desfiinţa din economia României întreg sectorul agro-alimentar” şi pentru a nu-i transforma pe români în „cerşetorii Europei”, potrivit textului moţiunii.

CITEŞTE ŞI Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, vrea ca străinii să nu mai poată cumpăra uşor terenuri agricole în România

Iniţiatorii fac trimitere la „derapajele grave” din agricultură privind neacordarea plăţilor directe, blocarea proiectelor de investiţii în domeniul irigaţiilor, precum şi managementul deficitar al Ministerului Agriculturii şi instituţiile din subordinea acestuia, susţinând că de la actualul ministru au auzit „doar scuze şi motivaţii despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă”.

„De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declaraţiile politice, se observă cert că nu ştie ce şi cum să facă nimic”, mai susţin semnatarii moţiunii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT