Dacian Cioloş, despre eventuala retragere a dezinfectanţilor Hexi Pharma din spitale: Eu îmi asum decizia administrativă

Dacian Cioloş a anunţat că aşteaptă miercuri primele rezultate ale testelor de concentraţie asupra dezinfectanţilor Hexi Pharma, teste făcute la ICECHIM. El a precizat că rezultatele vor fi urmate sau nu de retragerea produselor din spitale, prin decizie administrativă, procedura judiciară urmând să fie dusă la capăt de Parchet.
Iulian Tudor
10 mai 2016, 17:05
Dacian Cioloş, despre eventuala retragere a dezinfectanţilor Hexi Pharma din spitale: Eu îmi asum decizia administrativă

Dacian Cioloș a declarat marţi seară că aşteaptă ca miercuri să fie făcute publice primele rezultate pe testele de concentrație la produselor de la Hexi Pharma, teste realizate la ICECHIM.

„Sper eu ca începând de mâine să avem primele rezultate la ICECHIM pe testele de concentrație care au fost făcute pe probele prelevate de la Hexi Pharma, urmând ca în zilele următoare să se preleveze probele și să se facă testele și de la celelalte firme producătoare care livrează produse în România. O să le facem proporțional și cu cota de piață, ca să avem reprezentare cât mai bună a prezenței acestor produse în spitale. Obiectivul este să ne asigurăm că produsele care se folosesc pentru dezinfecție în spitale sunt la calitatea scontată și își fac treaba”, a afirmat premierul în urma unei întâlniri cu secretarii de stat din cadrul Ministerul Sănătății, potrivit Agerpres.

Dacian Cioloș, care a preluat funcția de ministru interimar al Sănătății după demisia lui Patriciu Achimaș-Cadariu, a spus că vor fi continuate testele de sanitație din spitale.

„Pe de altă parte am convenit să continuăm și testele de sanitație în spitale, mai ales în spitale și în secțiile cele mai expuse riscurilor de infecție, teste încrucișate. S-a făcut deja teste de sanitație în toate spitalele, după cum știți, cu anumite rezultate, în urma cărora acum noi facem și aceste teste de concentrație, dar am hotărât să reluăm aceste teste de sanitație încrucișate — de la un județ la altul, dar concentrate în prima fază pe spitalele sau secțiile cu risc de infecție cel mai mare”, a explicat prim-ministrul.

Citeşte şi: Cioloş: Cadariu să spună exact care sunt grupurile de interese pe care le apăr

Întrebat ce măsuri va lua dacă testele vor arăta că dezinfectanții sunt diluați, premierul a afirmat că Procuratura își face „treaba”.

„Pe o parte, este Procuratura care își face treaba. Procuratura a luat probe cu sprijinul Poliției, așa cum am informat sâmbătă, de la Hexi Pharma. Noi am spus că vom face ancheta administrativă, cu obiectivul de a elimina din uz, fără a aștepta rezultatele anchetei penale, imediat ce constatăm că produsele sunt neconforme. Le eliminăm pentru ca spitalele să le poată înlocui cu produse conforme”, a susținut Dacian Cioloș.

El a arătat că testele pot fi realizate la ICECHIM când este vorba de o decizie administrativă.

„Testele de concentrație pot să le facă. Ai nevoie de un laborator acreditat când te duci să dovedește ceva în instanță. Eu iau o decizie administrativă și chimistul am nevoie să îmi spună că produsul respectiv are sau nu concentrația. Eu îmi asum pe urmă decizia administrativă”, a adăugat șeful Guvernului.

Precizarea sa legată de analizele de la ICECHIM vine după ce fostul ministru Cadariu a afirmat că testele de sanitație trebuie făcute în laboratoare autorizate, pentru ca rezultatele acestora să nu fie contestate în instanță.

Am ales să facem analizele care puteau fi făcute cel mai rapid de către personal autorizat în laboratoare autorizate pentru a putea lua măsurile administrative potrivite tocmai pentru a corecta lucrurile acolo unde urmau să apară probleme. Nu putem să discutăm despre analizele care nu sunt făcute în laboratoare neautorizate, deoarece aceste lucruri pot să coste România în justiție. În mod evident, analizele trebuie făcute, dar cu un plan responsabil în condițiile respectării legii„, susținea Achimaș-Cadariu.

Citeşte şi: Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, audiat 4 ore la Parchetul General: Nu avem voie să facem declaraţii

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
FCSB și Farul au confirmat oficial mutarea anunțată de Gigi Becali. Alibec a semnat contractul. Update exclusiv
Capital.ro
Când intră pensiile pe card în februarie 2026. CNPP a confirmat. Pensionarii sunt sfătuiți să verifice soldurile
Playtech.ro
Rovinieta 2026 în Europa – cât de mult s-a scumpit taxa de drum în Austria, Ungaria, Bulgaria, Cehia și nu numai. Cât plătești să ieși din țară
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la vânătoare. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Radu Naum a fost student la ”facultatea de macarale și excavatoare”: ”Voiam să fiu ca taică-miu, dar el a zis: «Peste cadavrul meu!»”
MediaFlux
Persoanele fizice vor fi obligate să emită e-Factura. Ce venituri trebuie declarate, conform deciziei Guvernului
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil