Băsescu e optimist: Am convingerea că şi în 2012 vom avea creştere economică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la întâlnirea cu românii de la Chicago de sâmbătă seară, că este convins că în ciuda efectelor crizei din zona euro, România va termina anul 2012 cu creştere economică.
Romania TV
20 mai 2012, 08:36
Băsescu e optimist: Am convingerea că şi în 2012 vom avea creştere economică

Şeful statului este optimist cu privire la situaţia economică a ţării şi spune că România va înregistra creştere economică şi în 2012.

Indiferent ce ştiţi din mass-media despre România, aş vrea să vă informez eu că am avut o perioadă foarte grea, în 2009-2010, o perioadă de criză profundă, criză economică şi implicit socială. A trebuit să luăm măsuri foarte dure pentru ca ţara să rămână într-un echilibru satisfăcător, care să ne poată permită relansarea economică. 2011 l-am terminat cu bine, cu o creştere de 2,5 %. Uşor-uşor lucrurile se îndreaptă şi am convingerea că şi anul acesta vom înregistra creştere economică. Sigur, România nu trăieşte izolată de ce se întâmplă în Europa şi efectele crizei din zona euro se simt şi la noi. Eu personal am toate motivele să fiu optimist în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale României„, le-a spus preşedintele românilor din Chicago.

Economia României a scăzut cu 0,1% în primul trimestru faţă de perioada octombrie-decembrie şi a intrat în recesiune, întrucât este al doilea trimestru consecutiv de scădere comparativ cu lunile anterioare, evoluţia fiind anticipată de analişti, care estimau însă o contracţie puţin mai mare, de 0,2-0,3%, „Produsul Intern Brut în trimestrul I 2012 a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV 2011 (date ajustate sezonier)”, a anunţat pe 15 mai Institutul Naţional de Statistică. Faţă de acelaşi trimestru din 2011, PIB a crescut cu 0,3% pe serie brută şi cu 0,8% pe serie ajustată sezonier.

Întrucât şi în trimestrul IV de anul trecut PIB s-a contractat cu 0,2% ca serie ajustată sezonier faţă de perioada iulie-septembrie, economia este considerată în recesiune tehnică, situaţie care reflectă două trimestre consecutive de scădere faţă de trimestrul anterior. România a reintrat astfel în recesiune tehnică, situaţie în care s-a regăsit pentru doi ani şi jumătate în perioada 2008-2011.

Nu la fel de optimest şi încrezător este însă de actuala situaţie politică, deşi a glumit şi pe seama foştilor miniştri.

Aş vrea să clarific un lucru, să nu credeţi cumva că mie îmi place situaţia politică actuală. Să nu vă gândiţi la asta„, a spus Băsescu, întrebat despre schimbarea Guvernului Ungureanu cu cel al Victor Ponta.

Eu cred că sunt şi lucruri ireversibile în România, ca spre exemplu libertatea pe care a început-o să o simtă justiţia, pentru că am protejat-o de orice fel de ingerinţă. (…) Sunt lucruri care nu mai pot fi date înapoi. Nu mai poţi să dai ceea ce românii au învăţat că se poate, nu mai poţi să îi spui românului astăzi că nu are dreptul la justiţie, că las că în justiţie spunem noi ce să facem, noi partidul. Nu mai poţi să pui instituţii în subordinea partidului, un lucru extrem de important. Va fi imposibil să mai pui azi Parchetele la dispoziţia partidelor. Vă aduceţi aminte de şedinţele de la PSD unde domnul Năstase spunea cum să îl ancheteze, să îl aresteze pe Băsescu, erau stenogramele acelea…Nu se mai poate azi, Înalta Curte de Casaţie nu mai poate fi pusă la dispoziţia partidului care guvernează, iar dacă vor încerca, cei care sunt acum până la alegeri la putere, vor constata că nu se mai poate. Deci părerea mea este că, indiferent cine ar veni la putere, lucrurile nu mai pot fi date înapoi. Singura deosebire poate fi dacă merg mai repede sau mai puţin repede, dar merg în direcţia bună. Aceasta este convingerea mea ca om care ştie dedesubturile statului român şi intimitatea lui”, a susţinut preşedintele Băsescu.

De asemenea, întrebat de ce a acceptat ca în noul guvern să fie miniştri care „nu sunt tocmai buni”, preşedintele a răspuns râzând că nici miniştrii precedenţi nu au fost mai buni. „Nici ăilalţi nu au fost mult mai buni. Ştiţi, trebuie să fim cinstiţi”, a comentat preşedintele.

DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Spynews
Ce gest au făcut colegii Raisei, fetița omorâtă de polițist pe trecerea de pietoni, în ziua absolvirii. Mama ei a reacționat
Bzi.ro
Iulia Albu are casă de 1,2 milioane de euro, dar mobila e reciclată! „Unele piese le-am găsit la gunoi!”
Fanatik.ro
Parolele pe care să nu le pui niciodată la Gmail. Avertisment important pentru toți utilizatorii
Capital.ro
Final pentru Călin Georgescu. Ion Iliescu l-a demascat pe eroul mesianic: E și greșit, e și toxic
Playtech.ro
Penalităţi pentru întârzierea plăţilor la asociaţia de proprietari, în 2025. Cât dai în plus, de fapt
DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Adevarul
Cine este generalul poreclit „gorila“ care îl presează pe Trump să atace Iranul
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Jador, adevărul despre drugtestul pozitiv din urmă cu o lună. Ce ar fi consumat, de fapt, manelistul: „Mi-a dat Bogdan...”
Spynews
Ozana Barabancea, testată pozitiv la COVID-19! Cum se simte cântăreața: „Să mă învăț să mai stau și acasă”
Evz.ro
Regretele și temerile lui Ion Iliescu. Sfaturi pentru românii care vor să aibă o viață lipsită de griji
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali a luat decizia, după plecarea lui Nicușor Dan
kanald.ro
SUA eliberează, din nou, vize pentru tineri! Condiția pe care trebuie să o respecte studenții pentru a fi eligibili
Cancan.ro
Americanii sunt în stare de șoc! Cine ar fi, de fapt, femeia care se afișează la brațul lui Donald Trump: 'Melania îl detestă! Este doar o
Playsport.ro
Doi români au ajuns în cel mai mic oraș din lume, aproape de România. „Nu ne-a venit să credem ce am găsit aici”
Capital.ro
România a înlemnit. Ion Iliescu personal a făcut anunțul despre moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Doliu în lumea medicală din România! A murit la doar 33 de ani pe tura de gardă
Se dau bani în plus la pensie pentru o anumită categorie de seniori: Anunțul făcut de ASF
MediaFlux
Dispar rețetele pentru români! Pacienții merg direct în farmacii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
19% sau 21%? Majorarea TVA între promisiuni politice, riscuri economice și nevoia de reformă