Austria va avea un nou cancelar: Christian Kern, şeful companiei feroviare OBB, este favoritul

Șeful companiei naționale feroviare OeBB, Christian Kern, se conturează tot mai mult drept favoritul la preluarea conducerii Partidului Social-Democrat (SPOe) din Austria și, implicit, a funcției de cancelar, în locul lui Werner Faymann, demisionat recent în urma rezultatului dezamăgitor al formațiunii sale în primul tur al alegerilor prezidențiale, notează joi Reuters, citată de Agerpres.
Filip Stan
12 mai 2016, 13:55
Austria va avea un nou cancelar: Christian Kern, şeful companiei feroviare OBB, este favoritul

Christian Kern, care a supravegheat tranzitul în masă al migranților de la granița cu Ungaria spre Germania la apogeul crizei refugiaților, în toamna lui 2015, îl are ca rival pe Gerhard Zeiler, fost șef al televiziunii publice ORF și actual președinte al conglomeratului media Turner International, cu sediul la Londra.

Filialele SPOe din șapte din cele nouă landuri austriece, care dețin o influență considerabilă în acest stat federal, și-au exprimat deja sprijinul în favoarea lui Kern înaintea reuniunii oficiale de marți ce îl va desemna oficial pe succesorul lui Faymann.

În acest context, cotidianul Der Standard a titrat: ‘Șeful OeBB însuși este singurul care poate împiedica să devină noul cancelar’, informează Agerpres.

Christian Kern, în vârstă de 50 de ani, a preluat conducerea OeBB în 2010, după ce anterior fusese purtător de cuvânt al grupului parlamentar social-democrat și manager al unei companii hidroelectrice.

Citeşte şi Alegeri în Austria. Partidul de extremă-dreapta conduce detaşat în primul tur al prezidenţialelor

Conservatorii, partenerii la guvernare ai social-democraților, au condiționat supraviețuirea coaliției de implementarea de către succesorul lui Faymann a unei noi legi dure în materie de azil, de reducerea ajutoarelor sociale și de dereglementarea economiei.

Marți, cancelarul interimar, conservatorul Reinhold Mitterlehner, nu a exclus posibilitatea organizării de alegeri anticipate după demisia lui Werner Faymann din fruntea guvernului.

În turul decisiv al alegerilor prezidențiale, din 22 mai, austriecii vor alege între candidatul Partidului Libertății (FPOe, extrema dreaptă), Norbert Hofer, și independentul susținut de Verzi, Alexander van der Bellen.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT