Mihnea Motoc, prezent la ceremonia de începere a lucrărilor la Facilitatea antirachetă din Redzikowo, Polonia

Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a participat vineri, la invitaţia omologului său polonez, Antoni Macierewicz, la ceremonia de începere a lucrărilor la Facilitatea antirachetă din Redzikowo, din Polonia, informează un comunicat al MApN.
Filip Stan
14 mai 2016, 09:42
Mihnea Motoc, prezent la ceremonia de începere a lucrărilor la Facilitatea antirachetă din Redzikowo, Polonia

Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Poloniei, Andrzej Duda, Adjunctului Secretarului Apărării al SUA, Robert Work, Asistentului Secretarului General al NATO, Patrick Auroy, precum şi a altor oficiali americani şi polonezi.

„Baza de la Redzikowo va fi parte componentă a sistemului american de apărare antirachetă dezvoltat în Europa şi a arhitecturii antirachetă cuprinzătoare a NATO, urmând să constituie faza a III-a a dezvoltării componentei europene a sistemului american de apărare antirachetă (European Phased Adaptive Approach / EPAA), cu termen pentru finalizarea lucrărilor în anul 2018. Prezenţa ministrului român la acest eveniment este expresia solidarităţii şi coeziunii aliate în contextul în care joi, 12 mai, a avut loc ceremonia de certificare operaţională a sistemului antirachetă de la Deveselu, evidenţiind importanţa strategică deosebită a acestui proiect pentru România şi Polonia, pentru Alianţă şi pentru securitatea euro-atlantică, în general”, menţionează MApN.

Citeşte şi: SUA îşi construiesc partea poloneză a scutului antirachetă. Putin e neliniştit

Ministrul Mihnea Motoc a avut apoi o întrevedere bilaterală cu omologul său polonez, Antoni Macierewicz, pe agenda discuţiilor fiind priorităţile comune în cadrul aliat, în vederea pregătirii agendei viitorului Summit de la Varşovia, cu asigurarea modalităţilor optime de întărire militară a securităţii pe flancul estic, arată sursa citată.

„Cei doi miniştri au analizat evoluţiile recente în contextul regional complex şi imprevizibil de securitate şi au punctat importanţa unei abordări integrate a întregului flanc estic al Alianţei şi a unui echilibru în asigurarea răspunsului aliat, atât la ameninţările provenind din nordul, cât şi la cele din sudul aceluiaşi flanc, subliniind necesitatea adaptării descurajării la specificul acestora”, mai menţionează comunicatul MApN.

Ministrul Motoc a evocat, cu acest prilej, importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea întregii Alianţe şi a exprimat necesitatea consolidării prezenţei aliate în regiune.

Oficialul român a punctat că România sprijină, în contextul Alianţei Nord-Atlantice, iniţiativele dedicate segmentului nordic al flancului estic. Ministrul polonez şi-a manifestat, de asemenea, sprijinul pentru propunerile pe care România le-a avansat pe dimensiunea sudică a aceluiaşi flanc.

Ministrul Motoc şi omologul său au convenit asupra coordonării poziţiilor celor două state, în cadrul aliat, în vederea identificării unor noi modalităţi practice de cooperare şi sprijin reciproc pentru consolidarea prezenţei înaintate aliate pe întregul flanc estic al NATO, mai arată MApN.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Ceremonia de deschidere JO 2026. Flacăra olimpică, aprinsă la Cortina. Jocurile Olimpice sunt oficial deschise
Capital.ro
Statul poate lua terenul de la proprietari. Limitele clare impuse de lege. Se achită obligatoriu despăgubiri
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil