Ungaria, condamnată la CEDO pentru încălcarea libertăţii de expresie

Un parlamentar poate fi sancționat dacă perturbă activitatea legislativă, însă trebuie să poată să conteste penalizarea, a precizat marți Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), condamnând Ungaria pentru că a încălcat libertatea de expresie a unor aleși din opoziție, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Filip Stan
18 mai 2016, 06:13
Ungaria, condamnată la CEDO pentru încălcarea libertăţii de expresie

Această condamnare definitivă, pronunțată în unanimitate de Marea Cameră, instanța supremă a CEDO, vizează șapte parlamentari membri ai două mici partide de opoziție, care se opun formațiunii de guvernământ FIDESZ, condusă de premierul Viktor Orban.

Unii dintre respectivii parlamentari au afișat pancarte prin care acuzau FIDESZ că „fură, trișează și minte” și că a cedat „mafiei naționale a tutunului” în timpul adoptării unor legi privind vânzările de tutun.

Ceilalți au depus o mică roabă cu pământ în fața lui Viktor Orban și au afișat o pancartă prin care criticau adoptarea unei legi agricole controversate, potrivit Agerpres.

Parlamentarii au fost condamnați la plata unor amenzi între 170 și 600 de euro.

În septembrie 2014, CEDO a precizat că libertatea lor de expresie a fost încălcată de autoritățile ungare, însă Ungaria a cerut reexaminarea cazului în fața Marii Camere. Aceasta a considerat că un Parlament „poate reacționa atunci când membri ai săi au un comportament perturbator care împiedică funcționarea normală a organului legislativ”.

„Exercițiul libertății de expresie în cadrul Parlamentului trebuie uneori să cedeze în fața intereselor legitime care sunt protecția bunei ordini în desfășurarea activităților parlamentare și protecția drepturilor celorlalți parlamentari”, a precizat CEDO, potrivit Agerpres.

În același timp, „autonomia parlamentară nu trebuie deturnată pentru a limita libertatea de expresie a parlamentarilor, care se află în centrul dezbaterii politice într-o democrație”, a subliniat CEDO.

Decizia CEDO este definitivă și nu poate fi atacată prin apel.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT