Vanghelie, despre percheziţiile de la partidul său: „Cei din ISIS s-au înscris în Partidul Dreptăţii Sociale” VIDEO

Marian Vanghelie a declarat, miercuri, că percheziţiile DNA efectuate în urmă cu două săptămâni la Partidul Dreptăţii Sociale, pe care îl conduce, au legătură cu gruparea teroristă Statul Islamic. "Cei din ISIS s-au înscris în PDS", a glumit Vanghelie.
Iulian Tudor
18 mai 2016, 07:48
Vanghelie, despre percheziţiile de la partidul său:

Eu cred ca cei din ISIS s-au inscris in Partidul Dreptatii Sociale si, ca atare, au fost cautati ca nu cumva sa fie vreun nucleu periculos, care sa il faca pe Adrian Severin sa castige alegerile.

Cei din ISIS avand putere foarte mare, intrand acum in Uniunea Europeana, pot sa il sprijine pe Adrian Severin sa castige alegerile. Si atunci, implicarea lui Adrian Severin cu ISIS a fost necesara aceasta perchezitie„, a precizat, în glumă, Marian Vanghelie, în faţa Tribunalului Bucuresti.

 

Marian Vanghelie s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul București, unde s-a desfășurat un nou termen în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru corupție. Acesta a întârziat 30 de minute la proces, astfel încât procurorul de ședință a cerut ca el să fie arestat, deoarece trebuia să se prezinte la timp, așa cum cere măsura controlului judiciar.

Solicitarea procurorului nu a mai fost luată în discuție, deoarece Vanghelie a ajuns în cele din urmă în sala de judecată. Întârzierea lui Vanghelie l-a făcut însă pe judecătorul care se ocupă de acest caz să reacționeze, spunându-i unuia dintre avocați: „Am stat o jumătate de oră să îl aștept pe dânsul. El nu înțelege în ce situație este? Încă un termen pentru că nu a apărut împăratul Vanghelie?”.

În cele din urmă, judecătorul a amânat dosarul pentru data de 1 iunie, la cererea unui alt inculpat.

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani, el fiind acuzat că a acordat fraudulos contracte din bani publici unui om de afaceri.

Procurorii DNA au efectuat la începutul lunii mai mai multe percheziţii la sediul Partidului Dreptăţii Sociale, condus de Marian Vanghelie. Oficialul a declarat ca nu intelege de ce DNA verifica semnaturile adunate de partidul pe care il conduce pentru candidatii la alegerile locale si i se pare ca e doar o „forma de intimidare periculoasa”. Acesta a spus ca nimic nu mai poate impiedica candidatura sa la Primaria Sectorului 5.

CITEŞTE ŞI: Marian Vanghelie: Nu am nicio calitate în dosarul privind falsificarea listelor electorale

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Terifiant! Fostul coleg de la națională a vorbit cu Mircea Lucescu cu câteva ore înainte să intre în comă. Ce i-a transmis marele antrenor
Capital.ro
Bani după deces în România. Cum se împarte averea în lipsa unui testament. Reguli pentru moștenire
Playtech.ro
Val de concedieri în România. Ce companii au început disponibilizările și care sunt cele mai afectate domenii
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj