Parlamentul turc ridică imunitatea a peste 130 de membri

Parlamentul turc a votat vineri cu o majoritate de două treimi în favoarea ridicării imunității a 138 de membri, printre care aproape toți parlamentarii pro-kurzi, relatează DPA și Reuters, citate de Agerpres.
Romania TV
20 mai 2016, 10:34
Parlamentul turc ridică imunitatea a peste 130 de membri

Majoritatea de două treimi înseamnă că decizia reprezintă din punct de vedere legal un amendat la constituție. Împotrivă au votat 138 de membri ai parlamentului, iar alții s-au abținut. Este necesar un al doilea vot pentru a stabili când va fi ridicată imunitatea pentru cei vizați de amendamentul în cauză.

Înainte de votul privind ridicarea imunității a fost haos în parlamentul turc, în condițiile în care membrii formațiunii de opoziție Partidul popular republican (CHP), în număr de 133, au ieșit din sală pentru a protesta împotriva remarcilor recente ale președintelui legislativului, Ismail Kahraman, din cadrul partidului la guvernare AKP, că Turcia ar trebui să aibă o constituție islamică. ‘Turcia este laică și va rămâne laică’, au scandat membrii opoziției, informează Agerpres.

Ridicarea imunității va afecta 50 de membri ai formațiunii pro-kurde Partidul democratic al poporului (HDP), care are 59 de mandate în legislativul de 550 de locuri.

Citeşte şi Veste proastă pentru aleşii corupţi. Liviu Dragnea: Fără imunitate parlamentară în viitoare Constituţie

Cei 138 de membri care se confruntă în acest moment cu pierderea imunității provin din rândul a patru partide din parlament și au cu toții dosare deschise de poliție.

Decizia este percepută ca una care îi vizează în special pe pro-kurzi, întrucât președintele Recep Tayyip Erdogan a denunțat faptul că HDP ar avea legături cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), acuzație negată de Partidul democratic al poporului, comentează DPA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT