COD GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara. Este vizat şi Bucureştiul

Administratia Nationala de Meteorologie a emis, pentru intervalul 24 mai, ora 15.00 – 25 mai, ora 21.00, o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată.
Alina Costache
23 mai 2016, 09:59
COD GALBEN de ploi torenţiale, vijelii şi grindină în aproape toată ţara. Este vizat şi Bucureştiul

COD GALBEN. ANM anunţă 30 de ore de furtuni. Conform  alertei, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.

În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Maramureş, nordul şi estul Munteniei, precum şi în zona de munte, cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat, cu precădere în Carpaţii Orientali, 50…70 l/mp.

În a doua parte a zilei de marţi (24 mai) şi la începutul nopţii de marţi spre miercuri (24/25 mai), manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala cu o intensitate mai mare şi în centrul şi sudul Munteniei, inclusiv în zona municipiului Bucureşti.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Ruptură totală Florin Tănase – Marius Baciu la FCSB!? „Ce relație să avem? Eu am soție”
Capital.ro
Ai rămas fără permisul de conducere? Ce trebuie să faci ca să îl recuperezi mai repede în 2026
Playtech.ro
Când este mai avantajos să faci rambursare anticipată: la începutul sau la finalul creditului
Adevarul
Au cumpărat o casă în Sicilia cu doar 40.000 de euro, dar au descoperit capcana care le poate ruina visul: „Devine o gaură neagră pentru bani”
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Fostul selecționer al României a anunțat că vrea să revină la națională: ”Mi-aș dori să reușesc o performanță mai mare decât ultima!”
MediaFlux
Ajutoare de stat pentru pensionari în 2026. Românii trebuie să depună o cerere
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România